Ca şi multă altă lume, politologul Andrei Popov se întreabă ce au discutat preşedintele moldovean Vladimir Voronon şi preşedintele rus Vladimir Putin şi, esenţiaal, ce au convenit aceştia în cadrul întrevederii din 22 iunie de la Novo-Ogarevo? În lipsă aproape totală de informaţii, expertul încearcă, printr-o lectură comparativă a comunicatelor de presă de la ultimele întâlniri Putin-Voronin, plus schimbul de replici "pentru presa" înaintea discuţiei şi un comentariul plasat din cercurile oficial, să deducă măcar ceva în plus despre semnificaţia întrevederii. [Straniu, suspect şi... plin de substanţă] Andrei Popov se arată convins că, în pofida lipsei oricăror informaţii despre ce exact s-a discutat, lucru pe care îl califică drept straniu şi chiar suspect, ultima întrevedere a celor doi preşedinţi este cea mai plină de substanţă de la Memorandumul Kozak încoace. Întâlnirea de la Novo-Ogarevo a fost temeinic pregătită şi precedată de zeci de discuţii si întâlniri la nivel de experţi, dar şi de câteva discuţii intermediare dintre Voronin si Putin. Deci, vinerea trecuta nicidecum nu putea avea loc doar o conversaţie generală, ci trebuia să fie examinat minuţios şi în detalii concrete un singur mare subiect - conflictul transnistrean. Restul - vinurile, proiectele investiţionale şi energetice etc., probabil, au fost abordate nu ca puncte separate din agendă, ci în context şi în strânsă legătură cu tema transnistreana. Politologul afirmă chiar că discuţia din 22 iunie reprezintă punctul culminant al dialogului moldo-rus pe problema transnistreana din august 2005 încoace. Tot ce a fost până acum a fost, de fapt, doar pregătirea terenului. Acum lucrurile se precipita. Am intrat pe ultima sută de metri. S-a mai făcut încă un pas către deznodământul acestei intrige. Ambiguitatea nu mai poate să se menţină mult. Popov crede că foarte curând, probabil în următoarele săptămâni - dar cel târziu în septembrie-octombrie - vom închide şi această etapă, pe care o numeşte "acordul de pachet" şi vom intra într-o etapă nouă. Care? La părerea sa, sunt două opţiuni. [Planul B] Una din variante ar presupune că liderul moldovean se va debarasa, în sfârşit, de iluzia că poate obţine de la Rusia de astăzi, o reglementare viabilă şi se va concentra pe intensificarea reformelor de pe malul drept al Nistrului pentru a pregăti o soluţie mai buna în viitorii 3-4 ani, într-un context internaţional mai prielnic şi cu o Moldovă mai puternică şi mai puţin vulnerabilă (eventual şi cu o perspectivă europeană mai clară şi, deci, încă mai atractiva). Însă politologul nu crede într-o reuşită totală a acestui scenariu, inclusiv pentru că, înainte de a pleca la Moskova, preşedintele Voronin s-a întors "cam dezamăgit" de la Luxemburg - unde europenii, contrar aşteptărilor sale (bazate pe ce?), nu au putut da asigurări că UE va semna cu Moldova un acord de Asociere până la sfârşitul mandatului sau. [Plan care pare a fi imposibil] Popov exclude din start posibilitatea existenţei unui acord bilateral cu Moscova, încheiat în secret pe la spatele UE şi SUA şi promovat în pofida opoziţiei acestora. El crede că astăzi (după Luxemburg, dar mai ales după schimbările din 3/17 iunie), pentru Chisinăul oficial ar fi sinucigaş din punct de vedere politic să meargă pe o formulă care nu primeşte binecuvântarea în formatul 5+2 şi mai ales dacă ea ar fi criticată deschis de Occident şi respinsă de majoritatea forţelor politice din interior. [Planul A] La ce se gândeşte Chişinăul de astăzi, nu este o "cârdăşie cu Moskova", ci o combinaţie în două mişcări. În prima - să realizeze un compromis cu Rusia în baza propunerilor de pachet prezentate de Moldova, iar după aceasta, să coopteze, împreună cu Rusia, pentru acest numitor comun, tot formatul 5+2, aşa încât soluţia “finală” să fie, cel puţin pro formă, susţinută de toţi actorii vizaţi. Popov crede că aceasta a şi fost miza negociatorilor moldoveni în spiritul noii abordări convenite la Kazan, în august 2005, şi confirmate la Moscova, în august 2006. Acel pachet (fără neconfirmatele “suplimente” ruseşti de ultimă oră) prevedea un statut de autonomie pentru Transnistria, instituţii centrale viabile, delimitare avantajoasă de competenţe, nimic ce ar semăna cu drept de veto pentru Tiraspol, nu federalizare, nu legalizarea prezenţei militare ruseşti, nu renunţarea la obiectivul integrării europene. Doar că în ceea ce iniţial arăta ca un plan rezonabil, pe măsura avansării discuţiilor purtate la Moskova de consilierul prezidenţial Mark Tcaciuc şi ministrul reintegrării Vasilii Şova, apăreau tot mai mulţi factori de risc şi semne de întrebare. Din punctul de vedere al Chişinăului, propunerile moldoveneşti veneau perfect în întâmpinarea intereselor ruseşti, fără a sacrifica dezideratul unei reglementari viabile. Moscova, însă, negocia, fără a spune nici da, nici ba. În aceste condiţii, la sfârşitul lunii ianuarie negocierile au eşuat sau cel puţin păreau că au eşuat, după ce Moskova a semnalat clar că ceea ce oferă Chişinaul i se pare puţin şi a îndreptat negociatorii moldoveni să se înţeleagă mai întâi cu Tiraspolul. Iar Chişinăul nu era pregătit să ofere mai mult şi însuşiseră deja bine ce înseamnă negocieri la direct cu Tiraspolul. Şi totuşi, negocierile s-au reluat după vizita lui Iurii Zubakov la Chişinau, la începutul lunii martie. In ce bază? In schimbul căror noi garanţii sau concesii din partea Chişinăului? Sau ruşii pur şi simplu şi-au schimbat poziţia? Daca da, atunci de ce? Şi, în fond, dacă au vrut soluţionarea rapidă şi viabilă a conflictului, de ce au tărăgănat atât de mult cu un răspuns la propunerile moldoveneşti? Sunt întrebări pe care şi le pune politologul Andrei Popov şi le readresează opiniei publice. Întâmplător sau nu, dar anume după această vizită enigmatică au apărut tot felul de noi elemente ale reglementării, care dacă s-ar adeveri, ar distorsiona complet şi spiritul pachetului iniţial şi prevederile Legii din 22 iulie 2005 privind reglementarea diferendului transnistrean. Bunăoară - dizolvarea Parlamentului şi provocarea unor alegeri anticipate cu Transnistria ca circumscripţie electorală separata, o cotă fixă pentru reprezentanţii Tiraspolului în Guvern şi Parlament, posibilitatea legitimizării (fie şi temporare) a prezenţei pacificatorilor ruşi, fără garanţii că aceştia se vor retrage după 2008 etc. Pe 20 iunie, la Luxemburg, Preşedintele Voronin a reuşit să fie convingător şi să asigure Uniunea Europeana că aceasta nu are motive să se teamă de o rezolvare a conflictului printr-un acord separat cu Rusia şi fără blagoslovirea formatului 5+2. [Pericolele etapei] La prima vedere, s-ar putea spune că este foarte bine. Însă, Andrei Popov remarcă în continuare o mare doză de îngrijorare existentă în societate. Potrivit lui, cel mai mare pericol ţine astăzi de posibilitatea ca Moldova să cedeze şi să accepte noile solicitări formulate de Kremlin (probabil chiar pe 22 iunie) care ar face de nerecunoscut pachetul iniţial şi ar conduce la o reglementare proastă şi un stat reintegrat dar disfuncţional, incapabil să accelereze reformele pentru a prinde o perspectivă europeana mai clară la orizontul anilor 2010-2011 (atunci când Europa îşi poate pune la modul serios problema ce să facă mai departe cu Balcanii de Vest minus Croaţia, care deja va fi in UE). De ce ar face acest lucru Voronin? Fiindcă ţine foarte mult să rezolve conflictul până la sfârşitul mandatului său, devine mai dezamăgit de perspectivele europene ale Moldovei, resimte tot mai acut costul embargoului rusesc la vinuri. După ce a investit atât de mult în ideea unei reglementări prin pachet, el devine tot mai exasperat pe fundalul unor răspunsuri evazive din Moscova şi al noilor solicitări avansate de aceasta. La toate se mai adaugă efectul pierderii alegerilor locale şi iminenta preocupare de alegerile din 2009. E greu să recunoşti că nu tu vei fi Reintegratorul (iar tu poţi doar pregăti terenul). Or, Planul B - ar însemna exact acest lucru - renunţarea la speranţa rezolvării conflictului în viitorul apropiat şi asumarea unui curs mai hotărât de reforme care, inevitabil, ar accentua procesul de erodare a puterii actualei conduceri şi a partidului comuniştilor. E o opţiune grea şi o decizie dificilă. Moscova înţelege acest lucru şi îl joaca, cu atât mai mult cu cît Voronin a demonstrat foarte clar ca nu şi-a construit opţiuni alternative şi că Planul B e mai mult un bluff. De aceea Kremlinul şi trage de timp pentru a face Chişinăul să se agite, să facă greşeli şi să vină cu noi oferte şi cedări pentru ca, în ultima instanţă, să fie de acord cu preţul maxim pe care-l va cere Rusia în schimbul susţinerii unei reglementări (pe hârtie) a conflictului. Politologul Andrei Popov crede că, la Novo-Ogarevo, Voronin a reuşit sa înţeleagă mult mai bine care, totuşi, este preţul ce îl va cere Moscova. Şi că deja a realizat, sau începe să conştientizeze, că o soluţie bună - aşa cum se prezenta ea în pachet - Moscova nu va accepta. Pe agenda e altă întrebare: pana unde ar putea merge Moldova în acomodarea pretenţiilor Kremlinului de dragul realizării unei soluţii acum (în condiţiile în care este clar că Moscova nu vrea şi nu vede de ce ar trebui să lase benevol Moldova să plece din sfera sa de influenţă)? [Posibile mişcări] Pe 30 iunie la Rostov-pe-Don au loc tradiţionalele curse de cai la care se vor întâlni din nou preşedinţii CSI şi ar putea să aibă loc o nouă discuţie (poate chiar o întrevedere) dintre cei doi şefi de stat. Vladimir Vladimorovici, probabil, r putea să aştepte din partea lui Vladimir Nicolaevici un indiciu - dar poate chiar un răspuns definitiv şi clar: cît de flexibilă ar fi Moldova să mai facă ceva paşi în întâmpinarea Rusiei în conformitate cu noile idei expuse (posibil) la Novo-Ogarevo. 30 iunie ar putea fi termenul limită până când Moldova ar trebui să dea acest răspuns. Pe 1-2 iulie, Putin se întâlneşte cu Bush la Kennebunkport şi ar putea să aibă nevoie de claritate ca să ştie cum (şi dacă) să discute tema Moldovei cu preşedintele american, analizează politologul Andrei Popov preluat de Info-Prim Neo.