Noutăți la accesarea creditelor

Parlamentul a votat în primă lectură un proiect de modificare şi completare a mai multor acte legislative care se referă la accesarea creditelor şi la Biroul istoriilor de credit. Iar una dintre noutăți este extinderea listei surselor de formare a istoriei de credit pentru un profil financiar mai amplu al solicitantului de împrumut.

Aurica Doina, membră a Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, a declarat pentru IPN că în prezent istoria de credit conţine informaţii doar de la băncile comerciale şi instituţiile de microfinanţare. Prin extinderea listei surselor de informare se va cunoaşte dacă solicitantul de credit deţine bunuri imobile, economii, ce venituri salariale are, dar şi cum își onorează obligaţiile în baza contractelor existente. Spre exemplu, dacă a procurat electrocasnice în credit, cum achită ratele. La fel, cum achită plățile pentru serviciile comunale și alte obligaţii de plată. „Prezentarea informaţiilor la Biroul istoriilor de credit de către alte surse este opţională, pe bază de contract”, a precizat Aurica Doina.

În cazul persoanelor fizice se menţine necesitatea acordului persoanei pentru a fi prezentată informaţia către Biroul istoriilor de credit. Consimţământul se obţine atunci când persoana accesează împrumuturi sau când procură bunuri și servicii în rate. În baza cererii, instituţia bancară poate solicita persoanei să-și dea consimţământul pentru acumularea şi prelucrarea datelor cu caracter personal. Respectiv, după acordarea acordului, dacă devine titular de credit la încheierea contractului sunt prevăzute toate aspectele ce ţin de scopurile şi situaţiile în care se va prelucra informaţia cu caracter personal şi va fi menţionată toată procedura de notificare a persoanei în procesul de utilizare a informaţiilor cu caracter personal.

O noutate adusă de proiect este externalizarea serviciilor şi a funcţiilor Biroului istoriilor de credit. Potrivit Auricăi Doina, avantajele acestui proces e că va permite cetăţenilor moldoveni aflaţi în străinătate să acceseze surse de finanţare în baza istoriei de credit din ţară. Astfel persoanele își pot demonstra capacităţile financiare și disciplina executorie la accesarea creditelor. Totodată, acest mecanism va face cunoscute și informaţiile negative despre istoria creditară şi astfel va exclude posibilitatea ca cetăţenii să acceseze credite, în afară sau în ţară, şi să nu le achite.

O altă noutate a proiectului este reducerea termenului de păstrare în baza de date a istoriilor de credit. Comisia Naţională a Pieţei Financiare a propus reducerea termenului de la şapte la cinci ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.