Noul şef al Serviciului fiscal de Stat va lupta cu „crimele împotriva naţiunii”
Prioritatea numărul unu în activitatea noului şef al Serviciului Fiscal de Stat Nicolae Vicol, care de luni a intrat în exerciţiul funcţiunii, este îmbunătăţirea administrării fiscale, notează Info-Prim Neo.
Precum a menţionat el, acesta se va obţine prin ameliorarea activităţii Inspectoratului Fiscal de Stat, combaterea fraudei multinaţionale şi prin combaterea a „fraudelor carusel”, adică acelui tip de evaziune fiscală care implică firme-fantom, activitatea cărora, în opinia sa, reprezintă o crimă împotriva naţiunii”.
„Va fi implementată energic practica „ghişeului unic” la eliberarea actelor agenţilor economici, inclusiv la înregistrarea patentei de întreprinzător, de asemenea, prin acest mecanism vor fi percepute plăţile de la contribuabili”, a precizat Vicol.
Totodată, el a spus că vor fi stimulaţi contribuabilii din rândul agenţilor economici, care vor dori să se autodenunţe, să achite impozitele pentru perioada care au activat în economia tenebră şi să se transfere în câmpul economic legal.
Va fi monitorizată mai strict activitatea acelor firme care au fost declarate insolvabile, dar ele nu sunt lichidate, continuând să funcţioneze, fără a plăti taxele cuvenite la buget.
O mai mare atenţie va fi acordată informării contribuabililor, astfel ca fiecare cetăţean să înţeleagă că a plăti la timp şi integral impozitele şi taxele este o datorie.
Solicitată să comenteze priorităţile anunţate, Sofia Şuleanschi, expert în materie de politici antreprenoriale, a spus că agenţii economici au mai auzit despre acestea şi cu alte ocazii, ele nu sunt noi. În opinia ei, va fi foarte bine când timpul agenţilor economici la efectuarea plăţilor, prezentarea rapoartelor şi înregistrarea patentei va fi diminuat.
„În ce priveşte lupta cu firmele – fantom, mai mult se vorbeşte decât se face, iar în privinţa că agenţii economici ar putea să-şi autodenunţe afacerile care le-au avut în economia tenebră, să plătească impozitele, iar mai apoi să activeze legal, ideea pare caraghioasă, cu atât mai mult că am avut campanie de amnistie fiscală, de declarare a proprietăţilor, mijloacelor băneşti, valorilor mobiliare şi ştim cu toţii că acestea n-au dat rezultatele scontate”, a spus ea.
„Mai bine ar fi să fie făcută o ordine în controale, schimbată atitudinea fiscului faţă de agenţii economici, ca inspectorii să nu vadă un potenţial infractor în fiecare întreprinzător şi acesta va îmbunătăţi climatul de afaceri şi va impulsiona activitatea economică în ansamblu”, a mai adăugat Şuleanschi.
Nicolae Vicol a fost desemnat în calitate de şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat după demiterea lui Nicolae Platon, care s-a aflat în această funcţie din 2009.