Noul secretar general al Cancelariei de Stat își începe activitatea din 4 septembrie. Ana Calinici, numită în această funcție de Guvern, este licențiată în drept și are un master în dreptul muncii. Parcursul profesional cuprinde activitatea în administrația autorităților publice centrale în cadrul Ministerului Justiției și Parlamentului. Actualmente este deputată, membră a Comisiei juridice, numiri și imunități, transmite IPN.
În aceeași ședință, Tatiana Molcean a fost rechemată din funcția de reprezentant permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU de la Geneva, ambasador al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană și prin cumul în Principatul Liechtenstein. Rechemarea a avut loc în legătură cu trecerea la un alt loc de muncă.
Potrivit premierului Dorin Recean, Tatiana Molcean „va prelua o funcție foarte importantă în Agenția Națiunilor Unite”.
Totodată, Guvernul a aprobat numirea Ludmilei Pavlov în funcția de secretar general adjunct responsabil pentru integrarea europeană. Potrivit ministrului, Dan Perciun, Ludmila Pavlov are experiență de lucru în Ministerul Educației de peste 20 de ani. Actualmente este șefa Direcției responsabile de integrare europeană și managementul politicilor publice.