Noul primar al mun. Chişinău Dorin Chirtoacă va verifica procedura prin care au fost privatizate fostele posturi municipale de radio şi TV – Antena C şi Euro TV Chişinău. Chirtoacă a declarat pentru Info-Prim Neo că ştie că legea nu permite înfiinţarea unor posturi publice locale, dar poate există o şansă de a reabilita cele două instituţii mass-media descoperind anumite ilegalităţi în procesul de privatizare. Astfel de încălcări au fost dar trebuie scoase la iveală şi confirmate. „Vom face acest efort cu siguranţă”, a menţionat Chirtoacă. Curtea Constituţională va examina, marţi, 26 iunie, sesizarea semnată de trei deputaţi din Parlament privind constituţionalitatea prevederilor din Codul Audiovizualului, prin care se justifică transmiterea sub control privat a celor două posturi. Antena C şi Euro TV Chişinău au fost vândute la începutul anului curent, în urma unei decizii aprobate de consilierii comunişti şi creştin-democraţi. Privatizarea, dar în special modul în care aceasta a fost efectuată a fost contestată de societatea civilă, politicieni şi reprezentanţi ai cercurilor diplomatice.
Noul primar de Chişinău va verifica procedura de privatizare a fostelor posturi municipale de radio şi TV
-
dorin chirtoaca despre institutiile media locale.mp3
- 0