Noul preşedinte al OSCE susţine că va continua eforturile privind soluţionarea conflictului transnistrean
Printre provocările la adresa securităţii care necesită atenţia OSCE figurează conflictele nesoluţionate din R. Moldova, Georgia şi Karabahul de Munte, Organizaţia urmând să-şi continue eforturile în vederea identificării unor soluţii durabile, a declarat preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul Afacerilor Externe şi Cooperării al Spaniei, Miguel Angel Moratinos, în cadrul Consiliului permanent al OSCE, transmite Info-Prim Neo.
Referindu-se la problema transnistreanг, Uniunea Europeanг a subliniat cг оndeplinirea оn totalitate a angajamentelor restante asumate la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999) єi reflectate оn Actul Final al Tratatului FACE rгmвne o condiюie cheie pentru soluюionarea diferendului.
Statele membre ale GUAM au pus оn evidenюг faptul că lipsa fermităţii necesare, inconsistenţa şi dublele standarde în promovarea principiilor OSCE, interpretate deseori ca „flexibilitate”, precum şi abordarea selectivă a angajamentelor asumate în cadrul Organizaţiei, conduc la tergiversarea soluţionării acestor conflicte. De asemenea, statele GUAM au susţinut că nu există alternativă pentru soluţionarea paşnică a acestor conflicte, care trebuie să se bazeze pe principiile şi normele general recunoscute ale dreptului internaţional, suveranitatea, integritatea teritorială şi inviolabilitatea frontierelor internaţionale. Statele GUAM au accentuat că problema eliminării rezultatelor separatismului agresiv şi soluţionarea conflictelor din Georgia, R. Moldova şi Azerbaidjan trebuie să reprezinte obiectivele-prioritare în agenda Preşedinţiei spaniole a OSCE.
Statele Unite ale Americii єi Canada, de asemenea, susюin ideea cг Preєedinюia spaniolг a OSCE, precum єi statele vizate din cadrul Organizaюiei trebuie sг se concentreze pe problematica soluюionгrii aєa-ziselor conflicte оngheюate.