Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române va fi ales la 12 septembrie
Membrii Sfântului Sinod oficiază marţi, 11 septembrie, slujba de pomenire la 40 de zile de la trecerea în veşnicie a Fericitului întru adormire Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist. Miercuri, 12 septembrie, după oficierea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum, Sfântul Sinod se va întruni în şedinţă extraordinară pentru a desemna candidaţii la postul vacant de Patriarh. În aceeaşi zi, la ora 17.00 va începe şedinţa Colegiului Electoral Bisericesc pentru alegerea noului cap patriarhal.
Potrivit rânduielilor bisericeşti, pentru slujirea de Patriarh este eligibil oricare dintre mitropoliţii, arhiepiscopii şi episcopii în funcţiune, cetăţeni romani.
Şedinţa Colegiului Electoral Bisericesc pentru alegerea de Patriarh este
prezidată de mitropolitul, arhiepiscopul sau episcopul cu cea mai veche hirotonie în treapta arhierească, care nu se număra printre candidaţi.
Pe durata şedinţei electorale, nici un membru al Colegiului nu poate părăsi sala decât motivat, cu încuviinţarea Preşedintelui. Buletinele de vot, în care sunt înscrişi toţi ierarhii eligibili propuşi, poartă pe unul din colţuri stampila Sfântului Sinod. Fiecare membru al Colegiului bifează numele celui pe care îl crede vrednic să fie ales. După ce a votat, sărută Sfânta Evanghelie şi depune buletinul în urnă.
Noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române va deveni candidatul care va obţine jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate. Daca nici unul dintre candidaţi nu va întruni numărul de voturi necesar, în aceeaşi şedinţă se procedează la o nouă votare. Scrutinul se va repeta până ce unul din candidaţi va obţine majoritatea absolută. În caz de paritate, decid sorţii.
Până acum sunt vehiculate numele a trei posibili preferaţi la scaunul patriarhal: Mitropolitul Moldovei, Daniel Ilie Ciobotea, Mitropolitul Olteniei, Teofan şi Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania.
Patriarhul Teoctist a încetat din viaţă pe 30 iulie, la vârsta de 92 de ani, în urma unui stop cardiac suferit ca urmare a complicaţiilor apărute după operaţia de prostată. Preafericitul Teoctist a condus Biserica Ortodoxă Română timp de 21 de ani.