Ministrul afacerilor interne, Adrian Efros, care și-a început mandatul pe 17 iulie, a prezentat trei acțiuni pe care le inițiază și despre care spune că sunt „cu efect imediat și cu impact direct asupra siguranței și calității vieții cetățenilor”. Este vorba despre reluarea operațiunii „Nopțile albeˮ, pentru a asigura continuitatea măsurilor de responsabilizare a participanților la trafic, intensificarea patrulelor în zonele de odihnă, de agrement și în zonele rezidențiale, în mod special în zilele de odihnă, ca măsură necesară pentru asigurarea securității pentru cetățeni, și o campanie cu privire la raliurile nocturne – „Stop Turația la Motoare”, cu scopul disciplinării în traficul rutier a tuturor participanților. Oficialul a precizat la un briefing de presă că nu tolerează corupția și dorește să crească încrederea cetățenilor în sistemul poliției, transmite IPN.
Adrian Efros a menționat că toate acțiunile Ministerului Afacerilor Interne vor fi ghidate de trei principii: ordine, disciplină și coordonare. Implementarea acestora va avea drept rezultat transformarea angajatului din cadrul sistemului afacerilor interne într-un exemplu de urmat. Ministrul a declarat că este inamicul corupției sistemice și al oricăror cazuri izolate, asigurând că dispune de resursele necesare pentru a asigura tragerea la răspundere a celor vinovați.
O altă prioritate pe care și-o asumă este scăderea timpului de intervenție la incidente până la 15 minute. E vorba nu numai de ajungerea rapidă la locul faptei. Este necesar să fie luate în considerare atât protecția victimelor, cât și a forțelor de intervenție. Echipele să asigure o bună acoperire a teritoriului național și să se susțină reciproc la nevoie. Adrian Efros a solicitat echipei manageriale propuneri de măsuri sustenabile pentru ca incidentele grave ca cel de la Aeroportul Internațional Chișinău pe 30 iunie să nu să se mai repete.
Potrivit oficialului, Moldova Europeană este un obiectiv național, iar Ministerul Afacerilor Interne se află în centrul acestui proces. În toamnă urmează să fie semnat acordul de participare la Mecanismul de Protecție Civilă al UE - o piatră de temelie în colaborarea cu UE și încă un pas spre aderarea în marea familie europeană, a adăugat ministrul.
În data de 17 iulie, Adrian Efros împreună cu alți noi miniștri în Guvernul Recean, Dan Perciun și Andrei Spînu, au depus jurământul în fața președintelui și prim-ministrului Republicii Moldova.