Noul ministru al educației va lua toate măsurile pentru „a crește oameni cu caracter”

Ministrul educației, culturii și cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, spune că în toate domeniile de care este responsabil ministerul pe care îl va conduce vor fi promovate politici corecte. Declarația a fost făcută în cadrul evenimentului la care premierul Maia Sandu a prezentat-o colectivului, transmite IPN.

Liliana Nicolaescu-Onofrei a menționat că vine la conducerea instituției pentru ca împreună cu echipa să asigure un proces de învățare și de lucru care să sprijine dezvoltarea tinerilor în toate domeniile. La fel, spune că va lua toate măsurile pentru dezvoltarea și creșterea unor oameni cu caracter, care nu au frică, nu se lasă intimidați și au gândire critică. Ministrul le-a cerut angajaților să asigure maximă transparență în activitatea lor, corectitudine și inițiative valoroase.

În prezentarea sa, Maia Sandu a declarat că își pune toate speranțele în faptul că va continua să fie transformat sectorul educației, culturii, cercetării, de tineret și sport, și că va deveni o prioritate națională. „Vreau să vă spun că acum vom crea toate condițiile ca toate reformele să avanseze și ca rezultatele să fie simțite, resimțite de către toți. Vă asigur că există voință politică ca să implementăm cele mai ambițioase reforme.”, a spus premierul.

Liliana Nicolaescu-Onofrei are 50 de ani. Este și vicepreședinte a Partidului Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu. A fost viceministru al educației în perioada 2013 – 2015, când Maia Sandu era în fruntea ministerului, iar un an mai devreme a fost consiliera acesteia. În perioada 1998 – 2010, a fost director executiv şi formator la Centrul Educațional Pro-Didactica.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.