Noul contract de livrare a gazelor din Rusia va fi negociat de un grup mixt
Noul contract de livrare a gazului natural din Federaţia Rusă în Republica Moldova va fi negociat de un grup mixt, din carea fac parte reprezentanţi ai SAD „Gazprom”, Ministerului Economiei al Republicii Moldova şi SA „Moldovagaz”, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de „Moldovagaz”, grupul de lucru va avea ca sarcină să coordoneze formula de calculare a preţurilor de achiziţionare a gazelor naturale. Părţile au convenit asupra oportunităţii încheierii contractului de furnizarea gazelor naturale pe un termen de 5 ani. Totodată, s-a convenit asupra necesităţii organizării şedinţelor lunare ale grupului de lucru.
Contractul va fi pus în discuţie în timpul următoarei runde de negocieri, care va avea loc în octombrie, la Chişinău, în cadrul vizitei lui Alexandr Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie SAD „Gazprom”. Semnarea contractului de livrare a gazelor începând cu anul 2012 se planifică până la finele anului curent.
Cât priveşte condiţiile noului contract pentru tranzitarea gazului pe teritoriul Republicii Moldova, părţile au căzut de acord să sincronizeze termenului contractului cu noului termen din contractul pentru furnizarea gazului în ţară.
Actualul contract pentru livrarea gazului natural în Republica Moldova a fost semnat în decembrie 2006.