Noul cabinet va promova o viziune consolidată de reintegrare a ţării

Eforturile de elaborare a statutului juridic special al regiunii transnistrene în cadrul negocierilor în formatul „5+2” urmează a fi continuate şi de viitorul cabinet de miniştri. În Programul de activitate al Guvernului pentru anii 2015-2018 este inclusă promovarea la nivel naţional a unei viziuni consolidate cu privire la reglementarea conflictului transnistrean, dar şi asigurarea unui dialog permanent cu partenerii externi şi organizaţiile internaţionale în vederea sprijinirii procesului de reintegrare a ţării, transmite IPN.

Noul cabinet de miniştri îşi propune impulsionarea activităţii grupurilor de lucru sectoriale pentru consolidarea încrederii. Un obiectiv menţionat ţine de realizarea acţiunilor orientate spre asigurarea respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană şi a liberei circulaţii a persoanelor, a bunurilor şi a serviciilor între cele două maluri ale Nistrului. Totodată, urmează a fi identificate mecanismele de aplicare în regiunea transnistreană a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, prevăzută de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Rolul Uniunii Europene şi al SUA în procesul de reglementare urmează să fie consolidat. Noul cabinet de miniştri îşi propune să colaboreze cu UE şi Ucraina în vederea securizării frontierei moldo-ucrainene. La fel, urmează să fie extins mandatul  Misiunii EUBAM şi intensificat procesul de cooperare cu aceasta. Noua guvernare va promova obiectivul retragerii necondiţionate de pe teritoriul Republicii Moldova a forţelor armate şi a stocurilor de muniţii ale Federaţiei Ruse, conform prevederilor constituţionale şi angajamentelor internaţionale existente. În program este stipulată şi continuarea eforturilor de transformare a actualei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune multinaţională civilă sub mandat internaţional.

Un obiectiv la capitolul de reintegrare a ţării este atragerea asistenţei şi expertizei partenerilor externi în vederea promovării procesului de reglementare, dar şi realizarea proiectelor umanitare, sociale şi de infrastructură în regiunea transnistreană. În program  mai este prevăzută lansarea, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, a unei platforme de comunicare, cu participarea instituţiilor mass-media şi a reprezentanţilor societăţii civile  de pe ambele maluri ale Nistrului. Urmează a fi lansate programe de informare a locuitorilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova despre esenţa politicilor promovate de Guvern şi beneficiile reintegrării statului.

Şedinţa Parlamentului de învestire a Guvernului este anunţată pentru astăzi, 30 iulie, ora 14.00.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.