Noua strategie de dezvoltare a tehnologiilor informaţionale va fi discutată pe larg în această săptămână
„Reformele economice lansate în ultimii ani în diferite domenii au creat premise pentru implementarea tehnologiilor informaţionale în Moldova”, a spus prim-vicepremierul în exerciţiu Igor Dodon, ministru al economiei şi comerţului, în deschiderea Săptămânii Tehnologiilor Informaţionale şi de Comunicaţii (TIC). Actualmente sectorului dat îi revine 9% în PIB, transmite Info-Prim Neo.
„Este o cifră semnificativă, în special dacă luăm în consideraţie faptul că acum câţiva ani rolul de bază în formarea PIB-ului îi revenea agriculturii. Sectorul tehnologiilor informaţionale poate aduce o mai mare plusvaloare în economia ţării, fiind atractiv şi pentru tineri” , a spus Dodon.
Oleg Rotaru, viceministru în exerciţiu al dezvoltării informaţionale, a precizat că
Săptămâna TIC are drept scop impulsionarea şi consolidarea eforturilor structurilor de stat, instituţiilor ştiinţifice, companiilor în edificarea şi dezvoltarea societăţii informaţionale. Va fi discutată amplu noua strategie de dezvoltare a tehnologiilor informaţionale, vor fi prezentate serviciile on-line oferite de instituţiile publice cetăţenilor şi mediului de afaceri.
„Mai multe instituţii publice implementează energic tehnologii informaţionale performanate, dar pentru ca acestea să devină funcţionale, e necesar ca populaţia să le utilizeze. De aceea, o mare atenţie va fi acordată problemelor instruirii, deschiderii centrelor publice de Internet”, a mai spus Oleg Rotaru.
Pentru această săptămână e programată o conferinţă internaţională la tema implementări TIC, o conferinţă în probleme de securitate informaţională, un seminar sprijinit de NATO „Ciber- terorism, măsuri de prevenire şi protecţie”. De asemenea, vor fi făcute totalurile concursului Condeiul jurnalistului în domeniul TIC.