Nouă manuale noi vor fi editate pentru şcolile moldoveneşti şi ucrainene din regiunea transnistreană
Până la finele anului curent autorităţile de la Tiraspol şi-au propus să editeze 9 manuale pentru şcolile moldoveneşti şi ucrainene din regiunea transnistreană. Printre acestea şi Abecedarul în limba pe care oficialităţile din regiune o numesc „moldovenească”, transmite corespondentul Info-Prim Neo.
Ala Popova, prorector pentru asigurare informaţională la Institutul de dezvoltare a educaţiei, a declarat că programul de stat "Manual-2009" are drept scop a asigura şcolile cu literatură de specialitate, care va fi folosită la pregătirea elevilor pentru testul de absolvire.
„Pedagogii din regiune, în luna decembrie, vor primi culegeri metodice la toate obiectele. Acestea includ standarde şi programele necesare în educaţie”, a mai spus Ala Popova.
Potrivit comunicărilor oficiale, şcolile moldoveneşti din regiune sunt asigurate cu manuale în proporţie de 87%, iar cele ucrainene – 38%.