Noua Dreaptă acuză guvernările de implicare în evenimentele din 7 aprilie
Asociaţia „Noua Dreaptă” respinge acuzaţiile candidatului PCRM, Mark Tkaciuk, de implicare a membrilor acestei organizaţii în evenimentele de la 7 aprilie şi acuză guvernarea comunistă şi pe cea liberal-democrată de nedoriţa de a prezenta opiniei publice adevărul despre evenimentele din ziua de 7 aprilie, transmite Info-Prim Neo, cu referire la un comunicat de presă al Asociaţiei.
Potrivit documentului, acest lucru denotă faptul că ambele tabere sunt implicate, într-o anumită măsură, în provocarea violenţelor stradale, iar eventualele dezvăluiri ar putea compromite politicienii din ambele tabere. „Persoanele din rândurile protestatarilor din 7 aprilie 2009, pe care unele instituţii media le prezintă în mod insistent şi incorect drept adepţi ai „Noii Drepte”, nu pot fi decât reprezentanţii taberelor beligerante şi în nici un caz membri ai Asociaţiei Noua Dreaptă”.
Totodată „Noua Dreaptă” îşi exprimă dispreţul faţă de modul în care înţeleg să activeze partidele politice din Republica Moldova. În loc să rezolve problemele stringente din ţară, acestea îşi concentrează activitatea pe lupta pentru putere, ponegrirea şi anihilarea concurenţilor electorali.
Vineri, 5 noiembrie, candidatul la funcţia de parlamentar şi membrul executivului politic a PCRM, Mark Tkaciuk, a vizat Asociaţia „Noua Dreeaptă” în comentariul pe marginea invitaţiei la dezbateri publice pe care liderul PLDM Vlad Filat i-a făcut-o liderului comunist Vladimir Voronin. „Partidul Comuniştilor nu are o ordine de zi comună cu cea a PLDM. PCRM nu se ocupă cu contrabanda de ţigări la hotarul moldo-român. Şi nu ia cu asalt Parlamentul, folosind indivizii din „Noua Dreaptă”, a declarat Tkaciuk.