Nou-născut, asfixiat şi aruncat în iaz

Cadavrul unui nou-născut a fost descoperit plutind pe suprafaţa lacului din satul Hâjdieni, raionul Glodeni. Procurorul raionului, Ruslan Canila, a declarat pentru Info-Prim Neo că poliţia a fost alarmată de către săteni. Bebeluşul a fost depistat învelit într-un prosop şi legat cu o pereche de şorţuri în jurul gâtului. Potrivit versiunii preliminare, pruncul a murit asfixiat. Din cauza stării avansate de putrefacţie a cadavrului, medicii legişti nu au putut stabili cu exactitate vârsta copilului, dar au constat că acesta s-a aflat în apă aproximativ o lună de zile. Legişti urmează să stabilească cauza morţii. Copilul avea 2,5 kilograme şi 51 de centimetri. Tot în raionul Glodeni, la sfârşitul lunii ianuarie, între localităţile Cuhneşti şi Movileni, a fost găsit fără suflare în tufişuri un nou-născut de aproximativ 39-40 de săptămâni, înfăşurat într-o cămaşă de lână. Bebeluşul murise din cauza hipotermiei. Femeia care i-a dat naştere nu a fost găsită.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.