Și în Republica Moldova vor fi organizate loterii fiscale. Ministrul Finanțelor a expus pentru consultări publice proiectul regulamentului privind desfășurarea unor asemenea acțiuni, al căror scop este limitarea tranzacțiilor efectuate în numerar, stimularea achitărilor cu cardul bancar și, în consecință, combaterea evaziunii fiscale, transmite IPN.
Loteriile vor fi organizate de către Serviciul Fiscal de Stat, în patru etape, după încheierea trimestrului de gestiune. De asemenea, proiectul prevede organizarea a două ediții speciale, la finele sărbătorilor de iarnă și a sărbătorilor pascale.
La fiecare din cele patru etape trimestriale vor fi oferite câte 40 de premii în valoare de 1000 lei. Valoarea premiilor la edițiile de sărbătoare va fi de 1500 de lei, pentru 20 de învingător la fiecare din cele două ediții. Suma anuală a premiilor va constitui 220 de mii de lei.
La loteriile fiscale vor putea participa persoane fizice care au atins vârsta de 18 ani, deținătoare de carduri emise de băncile din Moldova. Câștigătorii vor fi stabiliți prin tragere la sorți. Vor fi luate în considerație doar tranzacțiile efectuate cu cardul în perioada trimestrului de referință, nu și a celui anterior. La loterii vor avea posibilitate să participe și persoanele deținătoare de carduri care au efectuat plățile prin terminalele POS.
Proiectul regulamentului va intra în vigoare la o lună după aprobarea acestuia de către Guvern și publicarea în „Monitorul Oficial”.