Nou Comisar General al Secțiuni Naționale la Expo Dubai 2020

Nou Comisar General al Secțiuni Naționale la Expo Dubai 2020

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al RM în Emiratele Arabe Unite, Victor Haruța, a fost desemnat în calitate de Comisar General al Secțiunii Naționale la Expoziția Mondială „Expo Dubai 2020”, transmite IPN cu referire la o decizie aprobată de Guvern.

Precum s-a menționat în ședință, acest fapt va contribui și la economisirea mijloacelor financiare pentru participarea țării la Expoziția Mondială, Ambasadorul va coordona pregătirile și nu va cheltui pentru a se deplasa de mai multe ori la Dubai.

De asemenea, Guvernul, având în vedere schimbările ce au intervenit în ministere și alte structuri, a concretizat componența nominală a Comitetului organizatoric cu privire la participarea Republicii Moldova la Expo Dubai 2020.

Astfel, pe post de președinte al Comitetului va evolua Iuliana Drăgălin, secretar de stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii, iar cea de secretar al Comitetului i-a revenit Nataliei Ivanov, coordonator de proiect la CIE ”MOLDEXPO”.

Printre membrii Comitetului se vor regăsi secretari de stat de la mai multe ministere, reprezentanți ai Agenției pentru Investiții și Camerei de Comerț și Industrie.

Expo Dubai 2020 se va desfășura în perioada 20 octombrie 2020 - 10 aprilie 2021. Această Expoziție Mondială va fi a patra la care va participa Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.