 |
|
| Anatol Țăranu | |
La 1812 Basarabia este anexată la imperiul țarilor ruși. De aici începe drama istorică a românilor-moldoveni la est de Prut, înstrăinați de mai mult de două secole de spațiul lor firesc etno-cultural și istoric. Spre deosebire de alte imperii cuceritoare, cel rus își avea specificul său constând în consolidarea extinderii teritoriale prin politici forțate de asimilare rusificatoare a populației din teritoriile cucerite, în primul rând, a elitelor nobiliare și culturale. La prima etapă a ocupației teritoriilor recent acaparate, pentru a obține loialitatea populației noilor provincii, administrația țaristă deseori recurgea la tactica oferii înlesnirilor economice pentru noii supuși ai țarului. Prin aceste politici economice țarismul rus atenua în perspectiva imediată șocul subjugării popoarelor din teritoriile proaspăt anexate la imperiu. Însă în perspectivă temporală extinsă, popoarele amăgite de pomeni economice inițiale, începeau să achite tributul sufocant al deznaționalizării sale prin politici de rusificare.
Pe vremea când д'Артаньян era mai întâi gasconian
Basarabia a fost ruptă de la Principatul Moldovei în zorii secolului al XIX, supranumit și secolul națiunilor sau secolul statelor naționale europene. În Evul Mediu percepția oamenilor despre apartenența lor la naționalitate era deferită de cea contemporană, identitatea națională locală prevalând asupra identității etno-culturale generale. De exemplu, în faimosul roman „Cei Trei Muschetari” de Alexandru Dumas, eroul principal д'Артаньян, viitorul căpitan al muschetarilor regelui Franței, se prezinta ca gasconian în sensul apartenenții etnice primare și doar în rândul doi, ca francez. Aceiași legitate până în secolul al XIX era valabilă și pentru spațiul etnic românesc, în care identitatea etnică locală – moldovean, oltean, ardelean ș.a., prevala asupra celei generale panromânești.
Secolul al XIX-lea dominat de „principiul naționalităților” a excelat în Europa prin mișcări naționale insuflate de ideile Revoluției franceze despre drepturile popoarelor de a-și hotărî singure soarta. Idei ce contraveneau principiului Vechiului Regim care considera, că popoarele care au ajuns să trăiască împreună din dorința unuia sau altuia dintre suverani, trebuie să rămână integrate edificiului statal monarhic respectiv. Pe acest val al modernizării societale europene apar statele naționale moderne – Germania, Italia, România ș.a. Procesul apariției și consolidării statelor naționale nu a fost unul liniar, deseori fiind extins în timp în funcție de amploarea mișcărilor naționale în spațiile respective.
Basarabia, ruptă de procesele europene și românești
Statul național al românilor a apărut în perfectă sincronizare cu tendințele modernizării europene, parcurgând succesiv etapele istorice ale „școlii ardelene”, revoluției lui Tudor Vladimirescu, mișcării pașoptiste, Unirii principatelor, războiului de Independență și culminând cu formarea României Mari. Însă statul național al românilor grație vecinătății și politicilor hegemonice ale ultimului imperiu din Europa, cel sovietic, a cunoscut o pierdere a unei părți a teritoriului național – Basarabia anexată de sovietici în 1940. Sub regimul sovietic românii din Basarabia au fost readuși la școala de deznaționalizare prin rusificare, edificată încă în cadrul imperiului țarist și amplificată de practicile regimului sovietic. Pentru a justifica raptul Basarabiei, sovieticii aveau nevoie de a submina codul genetic identitar al românilor la est de Prut, implementând în conștiința lor națională identitatea moldovenească distinctă de cea românească.
Această diversiune imperialistă a sovieticilor a fost facilitată de specificul istoric al Basarabiei, care a fosta răpită de la Principatul Moldovei înainte ca în spațiul românesc să i-a amploare mișcarea naționalistă pașoptistă, cu toate procesele modernizatoare de educare și resocializare a populației. În timpurile când devenise mai important să te percepi în primul rând român și doar mai apoi moldovean, oltean sau ardelean, populația Basarabiei a fost ruptă de Patrie și nu a participat la același proces de formare națională ca în principatele românești. Moldovenii Basarabiei până în 1918 n-au avut acces la mișcarea de renaștere națională românească, iar clasa cultă precum și țărănimea încă se identificau preponderent cu identitatea locală moldovenească. Iar deasupra lor era Imperiul Țarist, care acționa în direcția rusificării și izolării de procesele de dincolo de Prut.
Procesele începute în 1918 au fost reluate în 1991
Revenirea Basarabiei acasă în 1918 i-a conectat pe moldovenii basarabeni la procesele de construcție și asumare a identității naționale românești. Ansamblul politicilor statului român, conjugat cu eforturile edificatoare ale școlii și bisericii naționale, și-au făcut efectul pe parcurs de două decenii, prefăcând Basarabia în pământ românesc la nivel de conștiință națională a populației acestui ținut. Însă acest proces de modernizare națională a Basarabiei a fost cu brutalitate curmat de ocupația sovietică din 1940, imediat punându-se pe roți de către ocupanți procesul de deconstrucție identitară a românilor basarabeni prin inocularea conștiinței lor naționale a preceptelor moldovenismului vulgar antiromânesc. Pentru compromiterea identității românești a Moldovei la est de Prut regimul sovietic a avut la îndemână cinci decenii de proliferare a politicilor feroce de deznaționalizare și construcție identitară moldovenistă și antiromânească. Aceste politici s-au manifestat fie prin schimb de populație, fie prin rusificare culturală a populației locale, însoțită de o românofobie camuflată. Școala sovietică și biserica rusă și-au adus contribuția în mod hotărâtor în opera de deznaționalizare a Moldovei sovietice.
După obținerea Independenței în 1991, societatea moldovenească din Republica Moldova s-a trezit la o răscruce identitară. Elita intelectuală națională, cu rari și nesemnificative excepții, a devenit foarte repede românească prin conștiință națională. Însă în sânul populației rurale continuă să supraviețuiască percepția identitară moldovenistă, indusă încă în perioada sovietică prin metodele ingineriei sociale imperiale, condimentată în perioada post-sovietică cu nostalgii sovietice și ticuri antiromânești. În mediul minorităților naționale din Republica Moldova predomină complexul nostalgic pentru constructul identitar sovietic, însoțit de sentimente românofobe de diversă intensitate. Cu toate acestea, identitatea românească tot mai larg își face loc în societatea moldovenească, la moment sondajele sociologice atestând o pondere de patruzeci la sută de cetățeni moldoveni cu o conștiință românească asumată.
Reacții virulente
Extinderea perpetuă a românismului identitar asupra Republicii Moldova provoacă reacții românofobe virulente din partea adepților lumii ruse și a moldovenismului vulgar. Iarăși este readus în uzul public narativul vechi al propagandei sovietice despre „palma jandarmului român”, despre complicitatea României la războiul Germaniei lui Hitler împotriva Uniunii Sovietice și, mai nou, despre așa-zisa reticență a clasei politice de la București pentru ideea Unirii. Ultima teză este vehiculată în condițiile când numărul moldovenilor cu identitate românească în Republica Moldova este în permanentă creștere, fapt ce îngrijorează până la disperare adepții lumii ruse și a refacerii imperiului în ipostaza Rusiei istorice în redacția lui Putin. Disperați de extinderea continuă a identității românești în societatea moldovenească, adepții lumii ruse încearcă să acrediteze idea falsă despre nedorința însăși a românilor dincolo de Prut de a înfăptui reîntregirea națională. Presimțind eșecul eforturilor sale românofobe, ei recurg la cele mai exaltate soluții și metode.
Astfel, recent la Comrat, agenții imperialismului rus au desfășurat o campanie pentru „recunoașterea prăbușirii URSS ca fiind ilegală” și pentru „restabilirea granițelor URSS în conformitate cu rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial”. Această campanie a fost susținută de reprezentanții unei asociației politice de extremă dreaptă rusă numită „Mișcarea de Eliberare Națională” (NOM), care au montat un cort cu menire propagandistică în centrul Comratului și le insuflau trecătorilor că „Moldova este o colonie a SUA” și că Rusia „ca succesor legal al URSS” poate determina granițele tuturor țărilor care au făcut parte din Uniunea Sovietică. Defel întâmplător că anume în centrul zonei populată de găgăuzi s-a desfășurat această acțiune provocatoare, mediul găgăuzilor fiind cel mai predispus în Republica Moldova la nostalgii sovietice și, prin extensiune, la reacții românofobe.
Unica șansă împotriva ambițiilor imperiale
Aceste mesaje pro-imperiale ale naționaliștilor ruși articulate la Comrat, se sincronizează perfect cu apelurile antiamericane, antioccidentale și antiromânești ce sunau frecvent la așa-numitul protest organizat de Partidul Șor în centrul Chișinăului. În esența sa, această campanie de resuscitare a nostalgiilor sovietice în societatea moldovenească, devenită un element major al războiului hibrid declanșat împotriva Republicii Moldova de forțele revanșei imperiale, este îndreptat împotriva procesului de asumare de către românii-moldoveni a identității sale naționale adevărate - românești, unica capabilă să stăvilească fundamental procesul de readucere a Moldovei la est de Prut în zona de influență imperială rusă, fiind și garanția cea mai sigură împotriva resuscitării ambițiilor imperialismului rus în spațiul nostru național.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
