 |
|
| Anatol Țăranu | |
În data de 2 septembrie, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a avut o deplasare de lucru în UTA Găgăuzia. Vizita la Comrat a provocat un ecou viu în presă și pe rețelele de socializare. Cuvântul cheie predominant în interpretarea acestei vizite a fost „scandal” și se explică prin atitudine nepoliticoasă, provocatoare a unor reprezentanți ai Adunării Populare din autonomia găgăuză în raport cu șeful statului. Acest incident politic a readus în dezbaterea publică din societatea moldovenească problema găgăuză, tot mai insistent răsunând voci despre o eventuală retragere a statutului de autonomie, oferit regiunii cu centrul la Comrat încă în 1994. Așa sau altfel, dar problema găgăuză continuă să bulverseze viața politică din Republica Moldova, dând multă bătaie de cap guvernanților de la Chișinău.
Explicații istorice pentru fidelitatea față de imperiu
Problema găgăuză în Moldova la est de Prut a apărut în anii de „perestroika”, când procesul de democratizare și „glasnosti” a provocat avântul mișcărilor de emancipare națională în republicile sovietice, care în final au adus la implozia URSS. Însă, spre deosebire de alte popoare asuprite din cadrul imperiului rus și sovietic, și care aspirau la libertate prin căderea imperiului, minoritatea găgăuză s-a opus destrămării statului sovietic imperial, plasându-se în opoziție mișcării de emancipare națională și de obținere a independenței statale a moldovenilor, în mediul cărora locuiesc. Paradoxul acestei atitudini a găgăuzilor în raport cu moldovenii are explicații istorice.
În pofida puseurilor teoretizante ale unor istorici artizani ai șederii neîntrerupte a găgăuzilor în spațiul Pruto-Nistrean, în realitate, elementul etnic găgăuz își face apariția într-o formă consistentă în această zonă doar la începutul secolului al XIX, când așa numiții coloniști bulgari se așază cu traiul în sudul Basarabiei, chiar dacă procesul de relocare a refugiaților balcanici în Principatul Moldovei a fost unul neliniar și de durată. În urma numeroaselor retrageri ale armatei ruse din Balcani din timpul multiplelor războaie ruso-turce, convoaiele militare ruse erau urmate de caravane de refugiați, care fugeau de represiunile otomane, dintre care unii s-au așezat pe pământurile boierilor moldoveni. Așa că primii nenumeroși găgăuzi au apărut în principatul Moldovei și în secolul al XVIII-lea. Totuși, așezarea în masă a Basarabiei de către coloniștii bulgari a început după 1812, când, în cadrul programului țarist de colonizare a sudului Basarabiei, coloniștilor balcanici li s-au oferit pământ și multe privilegii economice. Multă vreme, acești refugiați au trecut prin toate documentele imperiale rusești ca fiind coloniști bulgari și abia pe la sfârșitul secolului, la recensământul din 1897, găgăuzii s-au remarcat din componența bulgarilor basarabeni după criteriul lingvistic. Recensământul a înregistrat 103.492 de etnici bulgari în Basarabia rusă (din 170.000 din întregul imperiu) și pentru prima dată 57.045 găgăuzi.
Numai originea balcanică, limba turcă și religia creștină sunt cunoscute cu încredere ca elemente clare în etnogeneza găgăuzilor, toate luate în combinație le-a dat originalitate și diferență față de restul locuitorilor din Bulgaria. Cel mai recent studiu al componentei genetice, realizat cu găgăuzii din diferite așezări, indică cea mai mare înrudire a găgăuzilor cu bulgarii, dar și unele legături cu ramurile genetice turcești. Datorită faptului că până astăzi nu s-au găsit documente istorice mai jos de secolul al XIX-lea, unde să fie menționat numele găgăuzilor, istoria acestei etnii este încă un subiect de dispută în rândul istoricilor.
Soarta dramatică a lăsat urme în caracterul național
Găgăuzii din Bulgaria cucerită de otomani au avut o istorie și o soartă dramatică și care le-a lăsat urme adânci în caracterul lor național. Pe de o parte, vorbind o limbă aproape identică cu a turcilor musulmani, găgăuzii mărturiseau creștinismul, ceea ce îi făcea trădători ai credinței în ochii otomanilor și pentru care găgăuzii erau supuși unor represiuni deosebit de crude. Pe de altă parte, bulgarii, printre care găgăuzii au trăit timp de secole, i-au tratat neprietenos din cauza limbii lor, care asocia găgăuzii cu turcii cotropitori. În acest mediu sufocant minoritatea găgăuză a existat de secole, visând la o soartă mai fericită. Ca urmare, atunci când țarul rus a venit cu un proiect de relocare a coloniștilor bulgari în Basarabia recent cucerită de ruși, marea majoritate a găgăuzilor a părăsit fără regret Bulgaria în căutarea unei noi patrii.
Guvernul țarist a căutat să populeze teritoriul Bugeacului - „colțul” geografic al interfluviului Prut-Nistru, de unde au fost strămutați tătarii Nogai, prin distribuirea multor privilegii către potențialii coloniști și care nu se aplicau populației indigene a provinciei. În cursul secolului al XIX-lea, în Bugeac, au ajuns tot mai multe grupuri de coloniști balcanici, ceea ce a condus la o situație în care, până în 1905, într-o provincie basarabeană, din cele 3 județe ale sale (Akkerman, Bendery și Izmail) existau 65 de colonii bulgare, inclusiv colonii locuite de către găgăuzi, cu un total de 103.225 de coloniști în toată provincia Basarabiei. Ca urmare a obținerii unor terenuri mari și a unor privilegii economice largi, coloniștii bulgari, inclusiv găgăuzii, au creat gospodării agricole puternice și viabile din punct de vedere economic.
Privilegii mai mari comparativ cu băștinașii
Pe fondul țărănimii moldovenești, care suferea din cauza penuriei de pământ și nu se bucura de privilegii economice, coloniștii bulgari au prosperat economic, fapt ce a contribuit la formarea sentimentelor de profundă recunoștință față de țarul rus și de Rusia în ansamblu. În trecut, găgăuzii și alți coloniști bulgari au trăit în condiții de persecuții și chiar de genocid etnic în Bulgaria cucerită de otomani, iar în noua lor patrie, sub grija țarului rus, au prosperat economic și au oferit un viitor copiilor lor. În aceste condiții ei și-au perceput ca noua lor patrie nu Basarabia, parte a Moldovei istorice, ci Rusia, pe care au început s-o idolatrizeze pentru mântuirea de sub jugul otoman și pentru bunăstarea economică dobândită, lăsând moștenire această atitudine și copiilor lor. Și deși în realitate coloniștii bulgari s-au așezat pe pământurile istorice moldovenești, atitudinea lor față de moldoveni nu s-a construit în timp pe recunoașterea acestui fapt. Pentru găgăuzi, Rusia este salvatorul lor, iar în mentalitatea colectivă găgăuză cultul Rusiei a devenit din ce în ce mai dominant în timp. Și această atitudine nu se schimbă, indiferent de faptul că sub stăpânirea rusă sau sovietică găgăuzii nu au primit niciun drept de autonomie, că guvernul imperial a suprimat cu brutalitate orice manifestare a libertății găgăuzilor cum ar fi, de exemplu, suprimarea brutală a găgăuzilor din timpul Republicii de la Comrat în 1906 sau represiunile lui Stalin împotriva intelectualității găgăuze, sau foametea sovietică teribilă din 1946-47 în zonele dens populate de găgăuzi, sau politica nemiloasă de rusificare din cauza marginalizării limbii găgăuze.
Prăbușirea URSS i-a luat prin surprindere pe găgăuzi. La referendumul din 1990, găgăuzii, spre deosebire de moldoveni, au votat pentru conservarea Uniunii Sovietice. Găgăuzii s-au opus mișcării moldovenești pentru renașterea națională și au devenit aliați ai separatiștilor transnistreni. Nici măcar faptul că Parlamentul moldovean a acordat drepturi autonome zonelor dens populate de găgăuzi, nu a rezolvat problema loialității Comratului față de politica Chișinăului. Nici măcar războiul fratricid declanșat de Rusia împotriva Ucrainei nu a devenit un motiv pentru revizuirea punctului de vedere găgăuz față de Rusia. Găgăuzii în majoritatea slor continuă să fie nostalgici pentru imperiul pierdut, devenind pe scena politică personaje aidoma iobagilor istorici care se opuneau abolirii iobăgiei.
Mai mulți bani pentru mai multe reforme
Printre numeroasele probleme cu care se confruntă tânărul stat moldovenesc, problema găgăuză continuă să fie printre cele mai dificile. Nu întâmplător politica imperială a Kremlinului în Moldova se bazează pe doi aliați cheie, primul în persoana separatismului transnistrean în acțiune și al doilea, în formula separatismul latent la Comrat. În aceste condiții, trebuie de recunoscut că Chișinăul are o acoperire de expertiză foarte superficială pentru problema găgăuză. Întâlnirea recentă a președintelui Maia Sandu cu deputații Adunării Populare a Găgăuziei a arătat cât de puțin Chișinăul influențează starea de lucruri și de spirit în această regiune a statului, unde dominația nostalgiei pentru trecutul imperial sovietic a devenit una generalizată.
Nostalgia sovietică, combinată cu acțiunile informaționale și de natură economică subversive a Moscovei în Republica Moldova, creează pericole existențiale pentru tânărul stat moldovenesc. Contractarea acestor pericole necesită eforturi complexe și de lungă durată. În Găgăuzia de azi politica cea mai eficientă de diminuare a efectelor nocive ale nostalgiei sovietice se pretează a fi condiționarea ajutoarelor europene de dezvoltare pentru regiune prin gradul de loialitate a găgăuzilor în raport cu politica de europenizare a Republicii Moldova. Principiul european – mai mulți bani pentru mai multe reforme, trebuie să devină aplicabil pentru procesul de depășire a capcanei nostalgiei sovietice pentru găgăuzi.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
