Noile prevederi ale Codului Vamal, discutate la întrevederea „1+1” de la Tiraspol

Noile prevederi ale Codului Vamal aplicate tuturor agenților economici, inclusiv celor din regiunea transnistreană, sunt cerințe menite să aducă treptat activitatea acestor întreprinzători în câmpul legal național, cu respectarea regulilor de concurență loială și angajamentelor asumate de Republica Moldova la nivel internațional. Declarațiile au fost făcute de către vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, la întrevederea cu negociatorul Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, care a invocat obiecții la acest subiect, transmite IPN.

„La fel, s-a precizat că aceste norme nu vizează componenta fiscală, oferă condiții echitabile de activitate mediului de afaceri de pe ambele maluri care poate beneficia de facilitățile oferite Republicii Moldova prin acordurile bi- și multilaterale în vigoare, inclusiv în partea ce ține de preferințele comerciale ale UE”, se menționează într-un comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare.

Cu privire la licențierea activității întreprinderilor din regiune și a autorizării tranzacțiilor de import-export pentru diferite categorii de mărfuri efectuate de către acestea, inclusiv a bunurilor ce sunt calificate ca fiind cu dublă destinație sau a echipamentelor medicale generatoare de radiații ionizante, s-a reamintit că dificultățile întâmpinate în acest proces pot fi depășite urmare a conformării la exigențele stabilite de legislația națională în vigoare, respectării cerințelor de securitate corespunzătoare, evaluării pe teren a criteriilor conformitate și de calitate.

La fel, pe agenda discuțiilor a figurat tema funcționalității punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița, context în care Chișinăul a evidențiat disponibilitatea asigurării unui regim de lucru eficient al acestor subdiviziuni teritoriale, cu sporirea dinamicii de documentare cu plăci de model neutru a autovehiculelor din regiune.

Noul Cod Vamal a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, eliminând toate scutirile la plata taxelor vamale de care s-au bucurat agenții economici din regiunea separatistă transnistreană.


Drept răspuns, administrația din regiunea transnistreană a anunțat că anulează așa-zisul regim vamal preferențial pentru fermierii din Dubăsari, care au terenuri agricole amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol. Astfel, aceștia sunt obligați să achite taxe în bugetul malului stâng al Nistrului. De asemenea, regimul de la Tiraspol intenționează să oblige proprietarii de mașini cu numere moldovenești, care au domiciliul permanent în localitatea Doroțcaia, să achite o vinietă. O altă decizie anunțată de Tiraspol prevede că, din 1 februarie, persoanele juridice înregistrate în Republica Moldova, dar care activează în regiunea transnistreană, vor plăti pentru resursele energetice conform tarifelor de pe malul drept. Decizia vizează inclusiv structurile de stat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.