Noii aleşi locali urmează un program de instruire

Circa 12 mii de reprezentanţi nou-aleşi ai administraţiei publice locale vor beneficia de un program de instruire până la sfârşitul acestui an. Programul lansat recent vine să familiarizeze consilierii locali nou-aleşi cu principiile fundamentale ale activităţii administraţiei publice locale şi să le formeze o înţelegere mai bună a rolurilor care le revin. Sesiunile de orientare cu durata de o zi vor fi susţinute de către Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Neguvernamentale «Contact» şi Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale «Viitorul» în toate raioanele şi vor cuprinde toate cele 901 primării din Moldova. Centrul „Contact” îşi va desfăşura activitatea în nordul şi sudul Moldovei (inclusiv UTA Găgăuzia), iar IDIS «Viitorul» în Centru (inclusiv Chişinău). Programul de instruire a fost precedat de un atelier de pregătire pentru 30 de facilitatori, care la rândul lor vor activa în cadrul programului destinat aleşilor locali. Materialele metodologice, printre care „Ghidul alesului local” au fost elaborate de către Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele R. Moldova. Programul de instruire pentru aleşii locali este desfăşurat la solicitarea Ministerului Administraţiei Publice Locale cu susţinerea financiară a Programului de Dezvoltare Locală Integrată/PNUD Moldova, Fundaţia SOROS şi Agenţia Suedeza pentru Dezvoltare Internaţională (SIDA).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.