Noi reguli de depistare a stării de ebrietate

R. Moldova are noi reguli de stabilire a stării de ebrietate şi a consumului de droguri, notează Info-Prim Neo. Normele au intrat în vigoare odată cu publicare în ultimul număr al Monitorului oficial a ordinului Ministerului Sănătăţii cu privire la recoltarea şi analiza probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, consumului de droguri şi a altor substanţe psihotrope. Ordinul respectiv aprobă şi lista instituţiilor medico-sanitare publice cu dreptul de recoltare a probelor. Acest drept în au Dispensarul Republican de Narcologie, Centrul de Medicină Legală, Spitalul Clinic Municipal Bălţi, precum şi toate spitalele raionale. Conform documentului, acestuia, persoanele care asigură examinarea medicală de recoltare a probelor biologice se numesc prin ordinul conducătorului instituţiei medico-sanitare abilitate, inclusiv medicul psihiatru sau medicul narcolog, asistentul medical din cadrul secţiei consultative a instituţiilor medico-sanitare publice teritoriale, medicii de gardă investiţi cu acest drept din cadrul secţiei de internare. În procesul de efectuare a probei biologice pentru determinarea alcoolemiei se prevalează consecutiv două probe de sânge din venă, cu minim zece miligrame fiecare. În situaţiile în care nu poate fi efectuată cea de-a doua prelevare, precum şi în cazul refuzului de prelevare, acest fapt se menţionează într-un proces verbal. Pe lângă acestea, pentru a stabili consumul de substanţe stupefiante sau de medicamente cu efecte similare se prevalează 100 mililitri de urină. În cazul spitalizării persoanelor accidentate sau a victimelor, când starea sănătăţii acestora nu permite examinarea medicală pentru stabilirea stării de ebrietate alcoolică sau narcotică, aceasta se stabileşte numai în baza analizelor de laborator. Toate cheltuielile pentru efectuarea analizelor se vor achita de solicitantul examinării, conform actelor normative în vigoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.