Noi percheziții în dosare de corupere electorală. 12 bănuiți, escortați la CNA

Continuă perchezițiile în dosare de corupere electorală. Joi dimineața, oamenii legii au descins la Hâncești, Călărași, Strășeni, Nisporeni, Criuleni, Florești și Orhei. Este vorba despre șapte cauze penale, în care figurează 12 bănuiți, reprezentanți ai unui partid politic. Unul dintre ei, liderul organizației teritoriale Cimișlia, a fost reținut pentru 72 de ore, transmite IPN.

Centrul Național Anticorupție precizează că cei 12 reprezentanți ai unui partid politic sunt bănuiți că ar fi oferit bani alegătorilor pentru ca aceștia să voteze pentru un anumit candidat la alegerile prezidențiale.

Perchezițiile actuale vizează atât acțiuni de urmărire penală la domiciliile bănuiților, cât și la sediul unei formațiuni politice, toate persoanele urmând a fi escortate la CNA pentru audieri.

„Persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la un an până la 5 ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei. Finanțarea ilegală a partidelor politice din surse interzise se pedepsește cu până la 6 ani de închisoare și cu amendă de peste 67 de mii de lei. Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, instituțiile de drept pot aplica sechestru pe bunurile persoanei. De asemenea, persoanele care colaborează cu organele de drept sunt eliberate de răspundere penală/contravențională, dacă s-au autodenunțat sau au contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârșirii faptei de corupere electorală”, atenționează CNA.

Într-o conferință de presă, susținută în această dimineață, deputata Marina Tauber a acuzat presiuni asupra echipei blocului „Victoria” și a lui Ilan Șor. „Astăzi de dimineață am fost treziți de mai multe percheziții. Acum sunt efectuate percheziții la foști primari, la colegii noștri. O persoană de la Briceni deja este reținută. Și așa în fiecare zi. Vorbim despre oamenii care reprezintă un partid, o forță de opoziție. Așa este stimată opoziția în țara noastră”, a declarat Marina Tauber.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.