Noi percheziții în cauza penală privind pregătirea dezordinilor în masă

Oamenii legii anunță că efectuează în această dimineață noi percheziții la mai mulți figuranți pe o cauză penală care vizează pregătirea dezordinilor în masă, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că perchezițiile sunt efectuate de către angajații Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații și cei ai Direcției generale urmărire penală, în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Detalii urmează să fie prezentate ulterior.

Percheziții similare au fost desfășurate acum o săptămână la Bălți, Chișinău, Drochia și Ungheni. Ca urmare, au fost ridicați 380 de mii de lei, bani care ar fi fost acumulați din activități ilicite și urmau să fie folosiți pentru recrutarea, organizarea, transportarea și remunerarea persoanelor instigate spre acțiuni de dezordine în masă. De asemenea, opt persoane cu vârste cuprinse între 23 și 41 de ani, inclusiv două femei, s-au ales cu statut de bănuit. Persoanele sunt cercetate pentru faptul că ar fi întreprins acțiuni de pregătire a dezordinilor în masă, care vizau inclusiv transportarea din diferite regiuni ale țării în Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.