Noi aderări la PLDM

35 de specialişti, profesori şi manageri din domeniul agriculturii şi industriei alimentare au aderat la organizaţia extrateritorială „Pentru Independenţă şi Integrare Europeană” a PLDM, transmite Info-Prim Neo. Reprezentanţii grupului au precizat la o conferinţă de presă joi, 12 august, că opţiunea lor pentru acest partid este determinată de prestaţia bună de care dau dovadă liberal-democraţii, „care sunt o echipă puternică de profesionişti, capabili să rezolve problemele economice cu care se confruntă ţara şi să integreze Republica Moldova în Uniunea Europeană”. În declaraţia de aderare se spune. „Evoluţia evenimentelor politice din ultimul timp denotă necesitatea consolidării forţelor reformatoare şi pro-europene în jurul unei formaţiuni politice capabile să gestioneze eficient treburile statului. Modul în care echipa Partidului Liberal Democrat din Moldova participă la guvernare şi, în special activitatea Prim-ministrului Vlad Filat, ne îndreptăţesc să concluzionăm că acest partid are toată capacitatea să asigure continuitatea reformelor şi consecvenţa procesului de integrare europeană”. Grupul de semnatari a făcut un apel către populaţie să participe la referendumul constituţional din 5 septembrie şi să susţină modificarea articolului 78 din Constituţie precum şi candidaţii PLDM la alegerile parlamentare şi prezidenţiale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.