Noaptea trecută, la Chişinău, a căzut norma lunară de precipitaţii

Noaptea trecută, 31 mai spre 1 iunie, timp de două ore şi jumătate în municipiul Chişinău a căzut norma lunară de precipitaţii. Acestea au produs inundaţii pe mai multe străzi şi în subsoluri, dar nicio persoană nu a avut de suferit. În ţară, nivelul de precipitaţii a fost un pic mai mic. Astfel de informaţii au fost furnizate de către autorităţi la o şedinţă operativă cu premierul Pavel Filip, transmite IPN.

O şedinţă similară a fost convocată şi noaptea trecută. În cadrul acesteia s-a comunicat că pagube au fost produse în mai multe zone din ţară, mai multe gospodării au fost afectate, iar echipele de intervenţie rapidă au răspuns la numeroase solicitări. Pavel Filip a cerut ca, în orele următoare, pe tot parcursul nopţii, să fie făcute evaluări cu privire la pagubele produse de ploi.

La şedinţa din această dimineaţă, premierul şi membrii cabinetului de miniştri prezenţi la şedinţă, au avut o legătură în direct cu Alexandru Oprea, şef al Direcţiei protecţiei civile din cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI. Alexandru Oprea s-a deplasat noaptea în satul Iargara din raionul Leova unde era mai complicată situaţia. Acolo s-a stabilit că s-a rupt digul lacului de acumulare din apropierea localităţii. Lacul avea o suprafaţă de 2 ha, dar s-a scurs în alt lac de acumulare de 10 ha. Au fost luate măsurile de protecţie a digului lacului de 10 ha. Parţial acesta a fost învelit cu peliculă ca să nu să se surpe. Către orele 3 noaptea situaţia s-a stabilizat.

În oraşul Hânceşti a fost inundat subsolul unui bloc locativ, dar nu sunt pericole pentru casă. Ministrul afacerilor interne, Alexandru Jizdan, a comunicat că în ţară sunt mai multe cazuri unde apa a inundat subsoluri sau beciuri, dar s-a reacţionat la timp. Potrivit ministrului, din momentul ultimului raport făcut noaptea, situaţia nu s-a agravat. Inspectorii de patrulare au accesul pe traseele mai periculoase. „Am avut deconectări de lumină sectoriale, dar situaţia s-a redresat. Acum evaluăm riscurile, posibil astăzi să fie iarăşi ploi. Lucrăm intensiv la întărirea digurilor. Toţi responsabilii din localităţi au primit indicaţia să evalueze situaţia iazurilor şi digurilor acestora. Nu este nici un risc pe Nistru şi Prut. Ambele râuri permit precipitaţii abundente fără a produce inundaţii”, a spus ministrul.

Potrivit raportorilor din cadrul şedinţei, cele mai abundente precipitaţii au fost în municipiul Chişinău. Timp de două ore şi jumătate a căzut norma lunară de ploi. În rest, pe teritoriul ţării au căzut diferite cantităţi. În următoarea perioadă se aşteaptă ploi de scurtă durată, pe alocuri torenţiale şi cu grindină, apoi va fi vreme stabilă. Nivelul râurilor rămâne neschimbat, nu se prevăd pericole de inundaţii. În Carpaţi ploile au fost neesenţiale şi nu pot schimba nivelul de apă în râuri.

Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Eduard Grama, a spus că nu are informaţii despre pierderi mari în agricultură. În unele localităţi din sudul ţării a fost grindină şi s-au produs unele rupturi la viţa de vie. Dar mai multe detalii vor fi comunicate suplimentar.

Premierul Pavel Filip a spus că este necesară o evaluare a situaţiei digurilor în toate localităţile ca să nu să se producă inundaţii. Oficialul a mai solicitat ca să fie creată o celulă activă în cadrul căreia să colaboreze toate ministerele pentru a putea reacţiona la timp.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.