Nivelul de viaţă în Moldova se înrăutăţeşte, sindicate

Nivelul de viaţă al majorităţii populaţiei Republicii Moldova se înrăutăţeşte. Tinerii nu au parte de o protecţie socială adecvată, iar numărul persoanelor care activează la negru rămâne enorm de mare. Datele au fost prezentate de către Confederaţia Naţională a Sindicatelor, la o conferinţă de presă. În acelaşi timp, costată sindicaliştii, s-au acumulat restanţe enorme la plata salariilor, iar 90% dintre bătrâni primesc pensii care nu le asigură nici minimul necesar, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele Confederaţiei, Oleg Budza, a menţionat că în 2011, la insistenţa sindicaliștilor, salariului minim pe ţară a fost majorat de la 600 la 700 lei, urmând ca în acest an să crească până la 800 de lei. Printre realizări Oleg Budza a menţionat și faptul că fost aprobată o hotărâre de Guvern potrivit căreia angajaţii din sectorul bugetar vor beneficia de un premiu pentru activitatea desfăşurată în 2011. „Spre regret, nu am reuşit stoparea promulgării modificărilor la Legea privind îndemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă, conform căreia prima zi din concediul de boală se plăteşte de către salariat, iar următoarele trei zile de angajator” a declarat preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor. Oleg Budza a remarcat că pentru anul 2012 principala sarcină a mişcării sindicale este de a perfecţiona mecanismul de apărare a drepturilor salariaţilor şi a familiilor acestora, pentru a le asigura un nivel de viaţă decent şi securitate în muncă. Un scop este și fortificarea de mai departe a sindicatelor în ansamblu. Confederaţia Naţională a Sindicatelor include 29 de centre sindicale naţional-ramurale cu peste 500 de mii de membri de sindicat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.