Nivelul apei în râul Nistru a crescut, însă nu depășește pragul limită și nu există riscuri de inundații. Solicitat de IPN, vicedirectorul agenției „Apele Moldovei”, Radu Cazacu, a declarat că nivelul apei în Nistru a crescut ca urmare a deversărilor de la Novodnistrovsk, după ce ploile abundente care au căzut în Carpați în ultima perioadă au umplut la limită lacul de acumulare.
Debitul de intrare a apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk este acum de o mie de metri cubi pe secundă, iar pentru ca lacul să aibă capacitatea să rețină volumul de apă reglementat, autoritățile de la Kiev au fost nevoite să scadă nivelul apei, cu un debit de deversare în Nistru de 600 de metri cubi pe secundă. Vicedirectorul Agenției „Apele Moldovei” spune că deja de astăzi debitul de deversare ar trebui să scadă.
Punctele de trecere de tip debarcader „Soroca”(interstatal), „Vasilcău” și „Cosăuți” și-au întrerupt temporar activitatea, din cauza ridicării nivelului de apă în râul Nistru.