Coordonatoarea campaniei de vaccinare anti-COVID-19, Ninel Revenco, susține că este de neînțeles de ce în UTA Găgăuzia a existat o astfel de ezitare față de vaccinul propus pentru imunizare. Or, în locul vaccinului propus astăzi, altul poate să nu fie. Responsabila și-a exprimată speranța că astfel de cazuri nu se vor mai întâmpla, iar cetățenii vor înțelege importanța imunizării. Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă, la solicitarea de a comenta cazul de săptămâna trecută, în care Găgăuzia a întors Ministerului Sănătății lotul de vaccin AstraZeneca, transmite IPN.
„Noi, ca și Comitet național consultativ de experți în domeniul imunizărilor, de fiecare dată venim cu un mesaj – duceți un mesaj acei lideri locali, administrația publică locală, instruiți populația, cetățenii – că unica salvare este vaccinarea, indiferent de vaccinul care vi se propune. Din aceste motive, noi suntem îngrijorați că nu a fost dus mesajul până la cetățean, până la beneficiar. Până la urmă, de aceasta depinde sănătatea publică în teritoriu”, a menționat Ninel Revenco.
Potrivit ei, datele demonstrează că rata de îmbolnăvire a scăzut, iar un exemplu sunt medicii care s-au vaccinat într-o proporție mare. „Mesajul este unic – vaccinul este unica șansă de a supraviețui”, a menșionat responsabila.
Ninel Revenco a mai spus că nu se cunoaște care ar fi numărul persoanelor care refuză să se vaccineze, însă, în opinia sa, este vorba mai degrabă despre o amânare decât despre refuz, inclusiv din motive de sănătate. Potrivit ei, numărul ezitanților este în descreștere.
Găgăuzia a returnat întregul lot de vaccin AstraZeneca Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Potrivit șefului Centrului de Sănătate Publică din Comrat, Ivan Hasta, „de la bun început, publicul, inclusiv comunitatea medicală, a arătat o oarecare neîncredere” față de vaccin, cauzată de rapoartele privind efectele secundare ale acestuia. Acesta a mai spus că doar 50 de persoane, majoritatea cadre medicale, au fost vaccinate cu AstraZeneca. Cu vaccinul rămas s-a încercat imunizarea persoanelor incluse în etapa a II-a de vaccinare – persoanele cu vârsta peste 60 de ani și persoanele cu comorbidități. Dar nu au fost doritori.
În UTA Găgăuzia au fost distribuite 240 de doze de vaccin AstraZeneca pentru imunizarea lucrătorilor medicali.