Nicu Popescu rămâne în funcție până pe 29 ianuarie

Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe, care și-a anunțat astăzi demisia, își va exercita mandatul până pe 29 ianuarie. Ulterior funcția de ministru de externe îi va reveni lui Mihai Popșoi, depunerea jurământului urmând să aibă loc săptămâna viitoare, transmite IPN.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, Cristina Gherasimov va fi numită ministră pentru afaceri europene. Este vorba despre instituirea unei funcții de ministru fără portofoliu în Guvern, iar după depunerea jurământului noua ministră va conduce Biroul pentru integrare europeană nou-constituit.

„De exemplu, în Guvern există și vicepremierul Oleg Serebrian, care conduce Biroul pentru reintegrare. În cazul de față, Cristina Gherasimov va conduce Biroul pentru integrare europeană, iar domnul Popșoi va conduce Ministerul Afacerilor Externe”, a precizat Daniel Vodă într-o conferință de presă.

Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, și-a prezentat în această dimineață demisia. Ulterior, la ședința Guvernului, premierul Dorin Recean a anunțat că vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, urmează să preia funcția de ministru al afacerilor externe, iar Cristina Gherasimov, numită recent secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, va deveni ministră de integrare europeană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.