Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, și-a prezentat în această dimineață demisia. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.
„Astăzi, cu un amalgam de sentimente, dar cu convingerea fermă că alături de doamna președintă Maia Sandu și echipa de guvernare am reușit să realizăm o serie de obiective fundamentale pentru țara noastră în acești doi ani și jumătate, doresc să vă anunț că am luat decizia de a-mi depune mandatul de viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova”, a declarat Nicu Popescu.
Nicu Popescu a menționat că guvernarea a reușit să pună Moldova ferm pe calea aderării la Uniunea Europeană și pe viitoarea hartă lărgită a UE. „Acum doi-trei ani, aceste obiective păreau de neimaginat, dar prin efort comun am reușit să ridicăm Moldova din cea mai rușinoasă perioadă în istoria diplomației noastre – perioadă în care diplomația s-a aflat în slujba oligarhilor – am reușit să aducem țara noastră în cea mai dinamică recunoscută și apreciată fază a serviciului diplomatic și a prezenței Republicii Moldova pe harta internațională”, a notat oficialul.
„Pentru a evita orice fel de interpretări eronate privind motivul demisiei mele, subliniez clar – am îndeplinit cu succes obiectivele de politică externă stabilite împreună și alături de doamna președintă Maia Sandu la începutul acestui mandat. Și la această etapă am nevoie de o pauză. În același timp vă asigur că voi continua să contribui la eforturile continue ale doamnei președintă Maia Sandu și ale echipei de guvernare de a aduce Republica Moldova în Uniunea Europeană și de a asigura în continuu pacea, stabilitatea și calmul în țara noastră”, a mai spus Nicu Popescu.
Nicu Popescu este șeful diplomației moldovenești din anul 2022, fiind membru al cabinetului de miniștri condus de Natalia Gavrilița și în actualul executiv condus de Dorin Recean. A deținut funcția de ministru de externe și în 2019 în Guvernul condus de Maia Sandu.
Recent a fost decorat de către președinta Maia Sandu cu Ordinul Republicii. Distincția i-a fost acordată în semn de înaltă apreciere a profesionalismului.