Președinta Maia Sandu ar putea să se întâlnească cu omologul ei rus în contextul unor realizări pozitive, generate inclusiv de actuala întâlnire, a remarcat Serghei Lavrov după negocierile pe care le-a purtat cu Nicu Popescu, vicepremier și ministru al afacerilor externe și integrării europene, relatează IPN. Cât privește poziția Moldovei în Uniunea Euroasiatică, guvernarea respectivă a inițiat, dar așa și nu a mai dus la bun sfârșit formalizarea statului de observator al Republicii Moldova în structura dată.
Contactul cu presa a avut loc după semnarea Declarației comune a celor doi miniștri cu ocazia aniversării a 20-cea a semnării Tratatului de prietenie și cooperare între Republica Moldova și Federația Rusă și a Planului de consultări între ministerele de externe ale celor două țări pentru anii 2022 - 2023.
În luarea sa de cuvânt, Nicu Popescu a remarcat că dezvoltarea relațiilor cu Rusia este o prioritate a autoritățile Moldovei, iar Federația Rusă este un partener tradițional al Republicii Moldova.
„Am examinat pe îndelete întreaga agendă a relațiilor bilaterale moldo-ruse, inclusiv subiecte, care încă nu au o soluție. S-a pus accentul pe coordonarea unor pași concreți de accelerare a interacțiunii noastre”, a specificat Nicu Popescu. De asemenea, el a pledat pentru revenirea la întregul volum al schimbului comercial-economic și eliminarea barierelor vamale aplicate unor categorii de bunuri moldovenești. „Este important să se revină la regimul de liber schimb în cadrul CSI. Măsurile restrictive nu fac bine nici Federației Ruse, nici Republicii Moldova”, a accentuat vicepremierul.
În discuția cu șeful diplomației ruse a fost examinat și subiectul energetic, recentul contract al gazelor fiind dat drept exemplu că soluția poate fi găsită oricât de complicate ar fi circumstanțele.
Referindu-se la reglementarea transnistreană, Nicu Popescu a menționat rolul important al Federației Ruse pentru identificarea unei soluții durabile cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în hotarele recunoscute pe plan internațional. Vicepremierul a pledat pentru reluarea, în condiții de transparență, a dialogului pentru eliminarea munițiilor și armamentului rusesc din regiune și evacuarea trupelor „OGVR”, care se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.
La rândul său, Serghei Lavrov s-a referit la voința comună de a dezvolta parteneriatul moldo-rus în diverse domenii de interes comun, specificate inclusiv de președinta Maia Sandu. El a menționat că orientarea spre o abordare pragmatică a lucrurilor e reciprocă, dorind ca aceasta să se reflecte și în echilibrul cooperării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și cu Uniunea Euroasiatică. Fără a se referi la trupele rusești aflate ilegal în stânga Nistrului, Lavrov a exprimat respectul pentru „statutul de țară neafiliată, neutră a Republicii Moldova” și a vorbit despre continuarea medierii de către Rusia a dialogului transnistrean, pronunțându-se pentru „continuarea măsurilor de consolidare a încrederii între Chișinău și Tiraspol”.
Lavrov a salutat voința Moldovei de a relua negocierile în formatul „5+2”, care stagnează de doi ani.
Demnitarul rus a remarcat creșterea schimbului comercial-economic între state după reducerea acestuia anul trecut, a salutat înțelegerile atinse pe 29 octombrie în domeniul gazelor, a anunțat pregătirea celei de-a 17-cea ședințe a comisiei mixte de cooperare economică. „Am vorbit despre păstrarea poziției limbii ruse în sfera cultural-educativă și informațională și am întâmpinat înțelegere”, a remarcat ministrul rus. El a promis să sprijine Moldova în combaterea COVID-19, inclusiv prin livrarea vaccinurilor.
Vicepremierul NicuPopescu l-a invitat pe ministrul Serghei Lavrov la Chișinău, data urmând să fie stabilită pe canale diplomatice.