Nicu Popescu la Bruxelles: Mizăm în continuare pe sprijinul instituțiilor și statelor UE

Republica Moldova mizează în continuare pe sprijinul instituțiilor și statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește asistența financiară, atragerea investițiilor și consolidarea rezilienței sale. Declarația aparține vicepremierului Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, care a participat la cel de-al doilea Dialog Politic și de Securitate la nivel Înalt UE - Republica Moldova, care a avut loc la Bruxelles după lansarea sa la Chișinău acum un an, transmite IPN.

În cadrul intervenției sale, vicepremierul s-a referit la pașii realizați de Republica Moldova în parcursul său european și a prezentat măsurile pe care le întreprind autoritățile pentru a contracara amenințările cu care ne confruntăm și încercările unor actori de a destabiliza situația din țară. La fel, s-a discutat despre securitatea regională în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și consolidarea rezilienței țării.

„Am subliniat importanța asistenței de care beneficiem prin intermediul Facilității Europene pentru Pace, un instrument al UE care are drept scop păstrarea păcii, consolidarea securității internaționale și prevenirea conflictelor, investiția UE pentru reziliența și securitatea Republicii Moldova fiind și o investiție pentru pacea și prosperitatea europeană. În ultimul an, țara noastră a demonstrat că ne merităm locul în cadrul marii familii europene, solidaritatea noastră cu poporul ucrainean și procesele de reformare strategică din interiorul țării fiind apreciate de întreaga comunitate internațională”, a declarat Nicu Popescu, citat într-un comunicat de presă al MAEIE.

Ministrul de externe le-a mulțumit partenerilor externi pentru toată asistența acordată în ultimul an și a accentuat că Republica Moldova mizează în continuare pe sprijinul instituțiilor și statelor membre ale UE, inclusiv în ceea ce privește asistența financiară, atragerea investițiilor. De asemenea, mizează pe consolidarea hubului Republica Moldova - UE pentru securitate internă și managementul frontierelor, precum și importanța detașării în Republica Moldova a unei misiuni civile cu mandat de consiliere în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.