Vicepremierul Nicu Popescu spune că, după o perioadă importantă în care Republica Moldova a implementat cu succes recomandările Uniunii Europene, statele membre ale Uniunii au emis un vot pozitiv pentru deschiderea negocierilor de aderare. Potrivit ministrului afacerilor externe și integrării europene, decizia Consiliului European reprezintă un moment istoric pentru Republica Moldova, transmite IPN.
Nicu Popescu a menționat că decizia CE reprezintă un moment istoric pentru Republica Moldova, marcând cel mai important pas de până acum către aderarea țării la marea familie a Uniunii Europene.
„În ultimii ani, am colaborat strâns cu toate instituțiile statului pentru a implementa reforme esențiale. Realizarea a 94% din recomandările Comisiei Europene este o dovadă clară a determinării noastre de a face schimbări concrete și de a aduce Republica Moldova la standardele europene. Suntem pe drumul corect și suntem hotărâți să continuăm această transformare”, a menționat vicepremierul.
„Felicitări nouă tuturor, cu această importantă decizie, care deschide, ireversibil calea către marea familie a Uniunii Europene – un spațiu al păcii, securității și democrației”, a mai spus ministrul Popescu.
Consiliul European Consiliul a decis în ședința sa de joi deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Moldova. În aceeași ședință Georgiei i-a fost oferit statutul de candidat. De asemenea, UE va deschide negocierile cu Bosnia și Herțegovina odată ce va fi atins gradul necesar de conformitate cu criteriile de aderare și a invitat Comisia Europeană să raporteze până în martie în vederea luării unei astfel de decizii.