Nicolae Timofti va rămâne în ţară să se bucure de semnarea Acordului de Asociere

Republica Moldova va fi reprezentată la Bruxelles, la semnarea Acordului de Asociere, de către prim-ministrul Iurie Leancă. Preşedintele Nicolae Timofti va rămâne în ţară, să se bucure alături de cetăţeni de semnarea documentului. La o astfel de decizie au ajuns cei doi oficiali, a declarat consilierului prezidenţial, Vlad Ţurcanu, subliniind că este o decizie politică, pe care şeful statului şi-o asumă şi pe care o consideră corectă şi benefică pentru Republica Moldova. În ajunul semnării Acordului de Asociere cu UE, Nicolae Timofti va face o declaraţie de presă.

Consilierul prezidenţial a mai spus, la un briefing de presă, că în seara zilei de astăzi preşedintele va merge în România, unde urmează să participe miercuri, 25 iunie, la Summitul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP). Nicolae Timofti va ţine un discurs în cadrul sesiunii la care vor participa şefi de stat şi de guvern din mai multe ţări.

Referindu-se la iniţiativa PCRM, depusă la secretariatul Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova şi în Parlamentul, privind demiterea lui Nicolae Timofti, Vlad Ţurcanu a spus că pretextele invocate de către comunişti sunt lipsite de temeiuri juridice şi de substanţă.

Consilierul a subliniat că Nicolae Timofti a respectat cu stricteţe prevederile constituţionale care se referă la neutralitate. „E altceva că preşedintele consideră, şi are dreptul la această opinie, că includerea acestei prevederi în textul Constituţiei, a fost o greşeală în 1994”, a spus Vlad Ţurcanu.

Potrivit preşedintelui, statutul de neutralitate a Republicii Moldova este încălcat prin prezenţa unei armate străine pe teritoriul Republicii Moldova. Şeful statului se arată nedumerit că PCRM nu a luat atitudine publică niciodată faţă de această încălcare flagrantă a statutului de neutralitate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.