Nicolae Timofti: Sunt singur şi cu Constituţia în mână
Preşedintele Nicolae Timofti spune că de fiecare dată când s-a întâlnit cu membrii alianţei de guvernare le-a spus că ştie că ei au interesele lor, dar îi îndeamnă să lucreze în interesul ţării. Şeful statului remarcă faptul că el nu face parte din vreun partid şi spune că este singur, cu Constituţia în mână şi cu împuternicirile date de lege, transmite Info-Prim Neo.
„Când am avut întâlniri le-am spus: Eu nu sunt om de partid, nu am vreo grupare în spatele meu, eu de fapt sunt singur, cu Constituţia în mână şi cu acele împuterniciri date de lege. De aceea vă chem să discutaţi toate problemele în interiorul alianţei şi să apăreţi în faţa publicului cu o soluţie comună în interesul ţării”, a declarat Nicolae Timofti în cadrul Clubului de Presă de la Chişinău. Preşedintele a mai spus că în interiorul alianţei întreprinde măsuri ca membrii acesteia să acţioneze unanim în interesul ţării şi crede că în ultima perioadă aşa şi este, aceştia nu mai fac declaraţii şi acuzaţii unii împotriva altora şi discută problemele între ei.
Declaraţiile preşedintelui au venit ca răspuns la întrebarea despre declaraţiile anterioare ale premierului Vlad Filat precum că în Moldova ar exista un păpuşar care dirijează viaţa politică. „Fiecare politician vine cu anumite aprecieri a unor fenomene care se întâmplă în societate. A găsit cineva acest termen de păpuşar. Eu în cazul dat respect articolul 21 din Constituţie care prevede prezumţia nevinovăţiei, mereu m-am condus de acest principiu. Pentru a spune despre cineva că este vinovat, infractor, încalcă legea, noi trebuie să avem hotărârea unei instanţe competente, o sentinţă de judecată care ar spune că este vinovat de o infracţiune”, a subliniat Nicolae Timofti.
Preşedintele a declarat că el promovează o politică anume, cea a Alianţei pentru Integrare Europeană, pe care şi-a asumat-o să o realizeze împreună cu membrii acesteia. „Am înţeles că sunt interese politice concrete, ale partidelor, grupurilor, ale oamenilor concreţi, care vor să-şi promoveze interesele prin intermediul partidului, Parlamentului, Guvernului. Păpuşari sunt oameni care dirijează pe la spate, contrar legii, ei manipulează în interesul propriu sau de grup. Cei care declară că există păpuşari, tot ei trebui să-i numească. Dar când se numesc unii pe alţii aceasta este luptă politică”, a conchis şeful statului.
Noţiunea de „păpuşar” a pornit în primăvara anului trecut după ce Mihai Godea, fost prim-vicepreşedinte al PLDM, a plecat din partid, iar liderul partidului, Vlad Filat, a declarat că în spatele fostului său coleg ar sta un păpuşar, fără a-i dezvălui iniţial numele. Ulterior, în cadrul unui briefing de presă, Vlad Filat a spus că păpuşarul este colegul său de alianţă, democratul Vlad Plahotniuc. Şeful executivului a mai adăugat că Vlad Plahotniuc încearcă să îşi păstreze sfera de influenţă avută încă de pe timpul guvernării comuniste şi foloseşte proprietăţile statului.