Nicolae Timofti: Plec cu inima împăcată

Plec cu inima împăcată. Am acţionat întotdeauna cu determinare în interesul cetăţenilor, am slujit poporului, nu partidului, nu dogmei”. Acestea au fost cuvintele preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care a avut o întrevedere cu membrii corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova. La final de mandat, şeful statului a vorbit despre provocările şi realizările atinse şi a apreciat sprijinul oferit de partenerii externi în procesul avansării pe agenda europeană, mulţumind în context ambasadorilor care au contribuit la aprofundarea dialogului şi relaţiilor bilaterale, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Preşedinţiei.

Nicolae Timofti a recunoscut în faţa diplomaţilor că, după 35 de ani de activitate în domeniul justiţiei, s-a convins de faptul că există un domeniu la fel de complex, iar uneori şi mai complex – politica. „Nu m-am gândit niciodată că îmi voi finaliza cariera nu pronunţând sentinţe, dar promulgând legi şi desemnând prim-miniştri. Acum 4 ani şi 8 luni, într-o atmosferă solemnă, dar şi deosebit de emoţionantă pentru mine, cu mâna pe Constituţia ţării şi în faţa Parlamentului şi a Curţii Constituţionale, am jurat să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să apăr democraţia, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Moldovei. Am devenit astfel primul preşedinte fără de partid şi fără doctrină politică. Dar am avut un atu mai puternic – am făcut din Constituţie doctrină politică. Graţie acestui fapt, cred, mă pot considera un preşedinte corect”, a declarat şeful statului.

Nicolae Timofti a spus că mandatul de şef al statului i-a fost încredinţat într-o perioadă care avea să pună capăt unei crize constituţionale de mai bine de doi ani. Doar că apele nu s-au limpezit imediat şi, în decurs de patru ani, a desemnat opt prim-miniştri. Ceea ce înseamnă că, în Reşedinţa de pe strada Nicolae Iorga, s-a discutat fierbinte, cu emotivitate, şi nu întotdeauna finalitatea a fost cea dorită. „Sunt mândru de faptul că mandatul meu a fost marcat de cea mai eficientă, cea mai oportună şi corectă decizie politică – semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană şi liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni. Acest lucru a fost un succes!”, a declarat Nicolae Timofti.

Preşedintele s-a referit şi la securitatea statului, care este una dintre prerogativele fundamentale ale şefului statului. În acest context, Nicolae Timofti a precizat că neutralitatea statului Republica Moldova rămâne un articol nefuncţional atâta timp cât trupele Federaţiei Ruse staţionează în continuare pe teritoriul din stânga Nistrului, contrar voinţei noastre şi în pofida angajamentelor asumate, la nivel internaţional. Totodată, securitatea statului, deopotrivă cu credibilitatea în instituţiile de drept, a fost afectată dramatic de mega frauda din sistemul bancar.

„Această pagină ruşinoasă nu pot s-o omit, oricât de jenant ar fi pentru un preşedinte. S-a produs sub mandatul meu, chiar dacă Consiliul Suprem de Securitate, sub egida şefului statului, încă în vara lui 2012 şi ulterior, avertiza conducerea Băncii Naţionale, Guvernul, Procuratura, dar şi în particular, despre adevărata stare de lucruri din sistemul bancar şi recomanda organizarea unui audit extern. Hotărârile Consiliului Suprem de Securitate nu au însă caracter de obligativitate. Astfel, instituţiile de resort au rămas inerte la recomandările noastre, iar criza s-a aprofundat”, a explicat Nicolae Timofti.

Şeful statului a declarat că a vorbit cu mândrie şi speranţă despre limba română, „chiar şi acolo unde se consideră că avem acasă o limbă cu altă denumire – moldovenească”. „Independenţa şi identitatea naţională, dragostea de ţară” – acestea au fost principalele atribute de care s-a condus pe durata mandatului său.

„Orice început are şi un sfârşit. În timpul apropiat voi face transferul de putere preşedintelui nou-ales”, a spus Nicolae Timofti. „Mandatul de preşedinte mi-a expirat, iar misiunea de cetăţean continuă. Vă asigur că voi rămâne un cetăţean pro-european, încrezut că vom duce la capăt ceea ce am început”, a spus şeful statului, exprimându-şi speranţa că succesorul său va asigura prosperitatea ţării şi a cetăţenilor, o democraţie autentică, evoluţie şi nu involuţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.