Nicolae Timofti merge în Polonia la mijlocul lui aprilie

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, merge în vizită în Polonia în perioada 14-15 aprilie curent. Detaliile vizitei au fost discutate la întrevederea preşedintelui cu premierul Poloniei, Donald Tusk, care s-a aflat în Moldova vineri, 28 martie, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, discuţia oficialilor a vizat parcursul european al Republicii Moldova, situaţia politică din regiune şi relaţia bilaterală.„Realizările noastre imediat următoare – liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană şi semnarea Acordului de Asociere – se datorează, într-o măsură importantă, sprijinului constant de care am beneficiat din partea Poloniei”, a spus Nicolae Timofti.

Preşedintele a notat că Republica Moldova are determinarea necesară pentru a continua parcursul european, în pofida crizei politice din regiune şi a tuturor provocărilor organizate de adversarii cursului european al ţării, dar are nevoie şi de sprijinul partenerilor internaţionali.

Prim-ministrul Donald Tusk a declarat, la rândul său, că Republica Moldova va avea în continuare tot sprijinul necesar din partea Poloniei pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.