Nicolae Timofti: Mă oblig să asigur stabilitatea necesară pentru promovarea reformelor

Candidatul AIE la şefia statului, Nicolae Timofti, a declarat că, dacă va fi ales preşedinte al Republicii Moldova, se va implica în rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă ţara. „Veţi avea un partener sincer şi de nădejde. Voi încerca să fiu un bun mediator, iar toată energia o voi îndrepta înspre un climat normal în ramurile de stat”, a declarat Nicolae Timofti în alocuţiunea sa în faţa deputaţilor, înainte de procedura de vot, transmite Info-Prim Neo. „Accederea mea în funcţia de preşedinte eu o percep ca pe o nouă treaptă în realizarea obiectivului ca în această ţară legea să fie cea care să guverneze. Eu nu mă pricep la politică, niciodată nu am făcut politică şi nu cred că voi face. Discursul meu este unul cetăţenesc. Mă doare faptul că ţara mea nu are un preşedinte. Una dintre cele mai importante instituţii este paralizată. Azi nu veţi întâlni vreun om care să nu fie îngrijorat de alegerea preşedintelui ţării”, a spus Nicolae Timofti. Potrivit candidatului, după 20 de ani de independenţă, Republica Moldova a ajuns la o răscruce şi trebuie să decidă pe ce cale va merge: pe calea confruntărilor, a instabilităţilor, a haosului sau pe cea a prosperităţii, a dezvoltării şi stabilităţii. „Suntem în situaţia când trebuie să constatăm că Republica Moldova se confruntă cu probleme sociale, economice. Pentru soluţionarea lor este nevoie ca acele bune începuturi, ale integrării europene, să-şi găsească continuitatea şi finalitatea. Numai aşa vom avea un stat modern, cu înalt nivel de viaţă”, a spus Nicolae Timofti. Candidatul a menţionat că societatea continuă să fie divizată pe criterii etnice, politice, iar integrarea europeană continuă să fie un proiect al guvernării mai mult decât un proiect naţional. „În aceste zile am fost întrebat ce politică externă voi promova. Am spus că politica mare o fac ţările mari, iar ţările mici, cum este Republica Moldova, trebuie să facă o politică deşteaptă. Astfel de politică a făcut Moldova în ultimii ani şi aşa politică trebuie continuată”, a menţionat candidatul la preşedinţie. Potrivit lui Nicolae Timofti, Republica Moldova este înconjurată de prieteni, iar această situaţie oferă mai multe avantaje. Republica Moldova trebuie să continue construirea relaţiilor de prietenie cu Ucraina, România, Rusia, Germania. Republica Moldova trebuie să folosească eficient poziţionarea sa geografică de cooperare pentru a obţine maximum de beneficii. „Politica externă echilibrată trebuie să devină cartea de vizită a Republicii Moldova, care ne va ajuta să deschidem toate uşile, să facem faţă tuturor provocărilor. Aceasta ne va ajuta să rezolvăm şi problema transnistreană”, a subliniat candidatul la preşedinţie. Nicolae Timofti spune că în această direcţie s-a lucrat mult, dar Republica Moldova încă e un stat divizat, care nu-şi controlează în totalitate teritoriul. „Constat cu mare durere această stare de facto, dar care totodată mă motivează să depun eforturi pentru depăşirea ei. Problema transnistreană poate fi soluţionată exclusiv pe cale paşnică, cu ajutorul partenerilor. În calitatea mea de preşedinte voi susţine toate acţiunile pentru consolidarea încrederii de pe cele două maluri ale Nistrului”, a spus Nicolae Timofti. „Vin la cârma unei ţări sărace, voi depune tot efortul pentru diminuarea acestui fenomen. Sărăcia în ţară este atât de mare că toate progresele se pierd pe acest fon. Nu sărăcia generează grave probleme, dar corupţia, economia slabă”, a spus Nicolae Timofti. Printre primele acţiuni pentru combaterea sărăciei va fi dinamizarea reformelor în economei, justiţie, sfera socială. „Reformele vor duce la atragerea noilor investiţii. Aceasta va însemna noi locuri de muncă, vor creşte defalcările la buget. Aceste procese de dezvoltare vor crea condiţiiile necesare ca rata de sărăcie să fie cât mai redusă. Mă oblig să asigur această stabilitate necesară şi pentru promovarea reformelor. Toate schimbările care sunt necesare au nevoie de un efort comun continuu şi susţinut”, a mai spus Nicole Timofti. Ca să fie ales preşedinte Nicolae Timofti trebuie să obţină cel puţin 61 de voturi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.