Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, susţine că a respectat normele constituţionale atunci când l-a propus pe liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, la funcţia de prim-ministru. Oficialul consideră că interpretarea Curţii Constituţionale este una politică. Declaraţiile au fost făcute de către şeful statului în cadrul prezentării premierului interimar, Iurie Leancă, Cabinetului de miniştri, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, Nicolae Timofti a declarat că, potrivit articolelor 101 şi 103 ale Constituţiei, nu era obligat să numească un premier interimar. „Eu toată viaţa am lucrat cu legile, le pot citi, înţelege şi aplica. Interpretarea Curţii Constituţionale a fost politică. Am citit hotărârea, nu văd motivele care ar indica ce a încălcat preşedintele, le caut şi nu le găsesc”, a declarat Nicolae Timofti.
Preşedintele şi-a exprimat aprecierea vizavi de modul în care a activat Guvernul condus de Vlad Filat. Nicolae Timofti a remarcat că a urmărit activitatea Guvernului şi în calitate de cetăţean, şi este mulţumit de realizările acestuia şi ale lui Vlad Filat. Şeful statului susţine că se va demonstra pe parcurs că acest guvern a făcut foarte multe.