Nicolae Timofti despre un an de mandat: A fost un an interesant

La un an de la învestirea în funcţie, preşedintele ţării, Nicolae Timofti, susţine că acest an a fost unul interesant, iar cel mai important fapt este că a reuşit să contribuie la realizarea unui program foarte ambiţios pentru Republica Moldova, cel de integrare europeană. Drepr cel mai mare neajuns din acest an şeful statului consideră faptul că nu a putut fi menţinut Guvernul, transmite IPN.

„Pentru mine personal a fost interesant, fiindcă mi-am schimbat activitatea profesională şi vreau să vă spun că am întâlnit lucruri pe care nu le-am cunoscut, dar pe parcursul unui an am cunoscut lucruri foarte interesante. Cel mai important este că în această activitate, de la acest nivel, se văd necesităţile poporului şi ale Republicii Moldova. Cel mai important pentru mine a fost că am contribuit la realizarea unui program foarte ambiţios pentru Republica Moldova, legat de integrarea europeană”, a declarat Nicolae Timofti în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Şeful statului a menţionat că printre realizările de pe parcursul acestui an se numără, în primul rând, cooperarea cu conducerea Uniunii Europene şi vizitele care au dat posibilitatea Republicii Moldova de a fi auzită şi de a da dovadă că este un partener serios şi de încredere.

În opinia preşedintelui, cel mai mare neajuns de pe perioada mandatului este că nu s-a reuşit menţinerea Guvernului. „Tot noi cei care am format Guvernul, noi l-am şi dat jos. Eu cred că acesta este un mare neajuns şi dacă e să vorbim despre cine poartă vina, eu cred că fiecare actor îşi are partea sa de vină. Probabil că nu am reuşit să-i conving pe cei care iau decizii în privinţa menţinerii Guvernului să păstreze stabilitatea de care are nevoie Republica Moldova”, a notat preşedintele.

Nicolae Timofti a declarat că este convins că toţi actorii politici îşi dau seama de situaţia în care se află Republica Moldova astăzi şi vor lua decizia cea mai bună pentru Republica Moldova şi pentru depăşirea crizei politice. Şeful statului speră şi crede că reprezentanţii partidelor din coaliţia de guvernare se vor conduce de interesele cetăţenilor şi de viitorul european şi vor face totul pentru a restabili ordinea. „Nu este cazul să ajungem la anticipate”, a conchis Nicolae Timofti.

Nicolae Timofti a fost ales în funcţie la 16 martie 2012 cu voturile a 62 deputaţi, 58 din alianţa de guvernământ, un vot al deputatului neafiliat Mihai Godea şi 3 voturi ale deputaţilor socialişti. PCRM a contestat alegerea preşedintelui, declarând-o neconstituţională.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.