Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat decretul de numire a Guvernului, în baza votului de încredere acordat de Parlament la 30 mai curent, transmite IPN.
Ceremonia de depunere a jurământului de către membrii Cabinetului de miniştri în faţa preşedintelui este programată pentru astăzi, 31 mai, după-amiază.
Guvernul Leancă a primit votul de încredere din partea a 58 de deputaţi. Tot pe 30 mai a fost constituită o nouă majoritate parlamentară, formată din PLDM, PDM şi grupul Hadârcă.