Nicolae Roșca este noul președinte al Curții Constituționale. El a fost ales prin vot secret în ședința din 25 aprilie. Alegerile au avut loc în contextul expirării, la 23 aprilie, a termenului de trei ani pentru care Domnica Manole a fost aleasă în calitate de președinte al Curții Constituționale, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al instituției.
Președintele ales al Curții Constituționale, Nicolae Roșca, a fost numit judecător constituțional printr-o hotărâre a Guvernului la 15 august 2019, intrând în exercițiul funcției a doua zi, după depunerea jurământului.
Nicolae Roșca și-a desfășurat activitatea profesională la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, deținând consecutiv funcțiile didactice de lector, lector superior, conferențiar universitar. De asemenea, a deținut calitatea de șef de catedră și șef al Departamentului Drept Privat. Deține titlul de doctor în drept și gradul științifico-didactic de conferențiar universitar. De asemenea, a fost membru al Uniunii avocaților din Republica Moldova, președinte al Colegiului disciplinar al judecătorilor, membru al Consiliului Științific Consultativ de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a îndeplinit alte funcții relevante. Nicolae Roșca este autor și coautor a peste 75 de publicații didactice și științifice, inclusiv manuale, monografii, comentarii la legi.