Nicolae Osmochescu: Indiferent de criticile aduse CC, avizul acesteia trebuie cu strictețe respectat

Nicolae Osmochescu, judecător în demisie al Curții Constituționale, susține că, indiferent de criticile aduse avizului de ieri al CC privind constatarea circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului, indiferent de poziția unor „așa numiți lideri politici”, desfășurarea evenimentelor pe viitor ține de respectarea cu strictețe a avizului CC. Și atunci când va fi momentul potrivit, președintele Republicii Moldova va emite decretul privind dizolvarea Parlamentului și în nu mai mult de 90 de zile vor fi desfășurate alegerile anticipate. Orice altă interpretare va fi o încălcare gravă nu doar a hotărârii Curții Constituționale, dar a Constituției. Curtea Constituțională este unicul garant al supremației Constituției. Declarațiile au fost făcute la dezbaterea publică „Decizia Curții Constituționale: ce s-a întâmplat și ce se va întâmpla în Moldova?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Judecătorul constituțional în demisie este de părere că „în procesul de examinare a oricărei sesizări de către CC, se examinează absolut toate aspectele, cele mai mărunte, chiar și cele politice, dar Curtea are limite de competență și ea poate da soluții numai și numai pe probleme de drept, CC nu are dreptul să depășească limitele de competență. În procesul de examinare a cauzei de către CC, reprezentanții Parlamentului au adus argumente predominant de ordin politic și trimiterile nejustificate la unele, chipurile, decizii și hotărâri ale instanțelor internaționale, inclusiv Comisia de la Veneția, care au caracter de recomandare. Și Consiliul Europei în răspunsul pentru Zinaida Greceanîi a spus că nu poate da recomandări în acest sens, pentru asta existând Curtea Constituțională. Asta trebuie să o înțeleagă și cei care se adresează la CC, dar și cetățenii”.

Când vine vorba de credibilitatea Curții Constituționale, menționează Nicolae Osmochescu, indiferent de procedura și procesul prin care sunt desemnați judecătorii CC, până la final decizia de a-i alege îi revine politicului. „Dar, judecătorul CC, ca și oricare demnitar, din momentul în care a depus jurământul se supune numai Constituției și legislației în vigoare și este în serviciul poporului. Credibilitatea CC, de la 1995 până astăzi, a avut și căderi și avânturi, totul depindea în mare măsură de personalitățile care erau propuse pentru această funcție și pentru hotărârile care le lua pe parcurs. De exemplu, CC acum doi ani era un element al statului capturat. Acum însă, CC are un nivel înalt de credibilitate în rândurile populației. Desigur că persoanele cu funcții politice și publice, diferit vor aprecia hotărârile Curții, dar conteazî mult care este aprecierea societății”, a spus el.

Potrivit judecătorului CC în demisie, indiferent de aprecierile individuale, toți trebuie să înțeleagă - președintele țării, deputați, partide politice – că hotărârile CC sunt irevocabile, obligatorii pentru toți. „Orice tentativă de a nu respecta, de a încălca, de a nu fi de acord și a acționa contrar hotărârii CC este ceea ce poate fi apreciat ca un act de revoltă, de încercare de lovitură de stat. Declarațiile nefondate pe care le fac iresponsabilii politici aduc doar discordie în societate. Trebuie de obișnuit cu ideea că, pentru soluționarea oricărei probleme, există proceduri legale juridice și politice, dar în conformitate cu Constituția”, afirmă Nicolae Osmochescu.

Potrivit lui, credibilitatea CC depinde, în primul rând, de calitatea actului adoptat. „Chiar dacă există o opinie separată sau disidentă, dar dacă avizul CC a fost adoptat cu majoritatea voturilor, el este obligatoriu. Nu trebuie de operat cu principii selective. Indiferent de decizia de ieri, credibilitatea CC a fost și este în creștere”, a spus Nicolae Osmochescu.

Dezbaterea publică „Decizia Curții Constituționale: ce s-a întâmplat și ce se va întâmpla în Moldova?”, este ediția a 183-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat de IPN, cu susținerea Fundației germane „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.