Nicolae Negru: Partidele de la guvernare vor trebui să „plătească” la alegeri

Tendinţele în alegerile locale din acest an ar putea fi diferite, luându-se în calcul apariţia unor jucători noi, dar şi cazul jafului de la BEM, care a avut un impact puternic în societate. Partidele de la guvernare, PLDM, PDM şi, posibil, PCRM vor trebui să „plătească” pentru modul neconvingător în care au reacţionat la furtul de la Banca de Economii, menţionează comentatorul politic Nicolae Negru, într-o analiză publicată pe pagina Politicon şi citată de IPN.

Nicolae Negru este de părere că rezultatele PLDM la alegeri ar putea fi influenţate şi de plecarea ex-premierului Iurie Leancă şi rămâne de văzut în ce măsură alegătorii liberal-democraţilor au fost motivaţi de prezenţa în partid a lui Iurie Leancă. Pe de altă parte, şansele partidelor de opoziţie, PL şi PSRM, ar fi de aşteptat să crească, dacă socoteala de acasă se va potrivi cu cea „de la târg”. „Putem pronostica cu o mare probabilitate că în raioanele de nord şi cele de sud-est (populate compact de găgăuzi şi bulgari), va ieşi învingător un partid de stânga, iar în cele centrale şi de sud-vest – de dreapta. De asemenea, e greu de imaginat că în municipiul Bălţi sau alt oraş cu populaţie predominant rusofonă ar putea câştiga vreun partid liberal. Aceasta se referă nu numai la componenţa consiliilor locale, ci şi la primari, ale căror funcţii de natură ideologică, politică sunt limitate”, menţionează comentatorul politic.

Ar fi o iluzie – spune Nicolae Negru – să se creadă că alegătorul moldovean, mai cu seamă cel rural, face distincţie între doctrine şi ideologii, că are preferinţe conştientizate pentru anumite strategii economice, că se pronunţă pentru un grad mai mare sau mai mic de implicare a statului în asistenţa socială a populaţiei. „Nici pe departe nu este aşa. Distincţia pe care o face cu claritate este între trecut şi prezent, între est şi vest, Rusia şi Europa. Populaţia rusofonă (printre care se numără găgăuzii şi bulgarii) mai este legată sentimental de Rusia şi faptul acesta îşi pune amprenta asupra oricăror alegeri din Republica Moldova”, subliniază comentatorul.

Potrivit lui Nicolae Negru, factorul etnic îşi spune cuvântul şi la Chişinău. Consiliul municipal este împărţit aproape în mod egal de partidele proeuropene şi proruse, iar prevalenţa populaţiei românofone face ca un candidat de stânga, cu pronunţate înclinaţii geopolitice spre est, să fie înfrânt în competiţia pentru funcţia de primar de un candidat de dreapta, proeuropean şi chiar unionist. „Există şi excepţii, fireşte, cum a fost cazul fostului primar al Chişinăului, Serafim Urechean, care a reuşit performanţa de a se face acceptat şi de rusofoni, şi de românofoni. Astăzi, repetarea unei asemenea situaţii este puţin probabilă, deoarece, după cum s-a mai spus, confruntarea geopolitică pe teritoriul Republicii Moldova s-a intensificat în ultima vreme, în loc să se estompeze. Reorientarea PCRM spre vest ar putea înclina balanţa în defavoarea partidelor proestice”.

Nicolae Negru susţine că doar în localităţile cu populaţie omogenă din punct de vedere etnic factorul geopolitic joacă un rol mai mic, accentul punându-se doar pe calităţile administrative ale candidaţilor. În rest, ca şi în anii precedenţi, vom fi nevoiţi să alegem la posturile de primari şi consiliile locale nu atât administratori, manageri buni, cât „geostrategi”, oricât de incapabili, nepregătiţi ar fi aceştia pentru fotoliile râvnite.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.