Nicolae Chirtoacă: Algoritmul politic reprezintă cea mai mare problemă în formarea alianţelor

Toate problemele desemnării guvernelor, începând cu anul 2010, le constituie algoritmul de repartizare a sferelor de influenţă. Declaraţia a fost făcută de către analistul politic, Nicolae Chirtoacă, în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

„Din cauza acestui algoritm, deputaţii sunt rupţi de la interesele poporului. Nu se pune accent pe lupta cu corupţia, reformarea justiţiei, dar se discută ce fotolii să le revină şi ce instituţii să controleze. Anume din cauza acestui algoritm nu se poate găsi un consens pentru formarea unei alianţe de guvernare”, a declarat analistul.

Potrivit lui Chirtoacă, PDM îşi doreşte să preia puterea într-o posibilă alianţă de guvernare, iar PLDM a ajuns într-o situaţie dificilă după ce câţiva deputaţi au părăsit formaţiunea.

Referindu-se la Programul de vecinătate al UE, discutat recent la Bruxelles, a spus că „UE nu mai este interesată atât despre cele ce se întâmplă în politica moldovenească, cât de asigurarea securităţii. În vecinătatea de Est a UE s-au produs schimbări dramatice după agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina. Republica Moldova este văzută ca o zonă de securitate la frontiera cu UE”, a opinat analistul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.