Controalele inopinate ale Centrului de Sănătate Publică (CSP) Chişinău la două instituţii medicale au constatat unele nereguli sanitar-igienice la Spitalul clinic municipal de copii „Valentin Ignatenco”.
Contactată de IPN, reprezentanta serviciului de presă al CSP Chişinău, Daniela Turtureanu, a comunicat că în blocul alimentar al instituţiei nu era indicat ce fel de produse alimentare se păstrează pe un suport sau altul. În plus, produsele lactate erau păstrate pe un suport de lemn neşlefuit, ceea ce reprezintă o încălcare. Au fost prelevate pentru expertiză lavaje la bacterii din utilajul tehnologic şi din inventarul de producere. Rezultatele expertizei vor fi cunoscute în aproximativ zece zile.
Controalele au avut drept scop verificarea calităţii produselor alimentare din instituţiile medicale, testarea condiţiilor sanitar-igienice din blocurile alimentare şi actele de provenienţă a produselor.
La Institutul de Cardiologie, cea de-a doua instituţie verificată, nu au fost depistate încălcări ale regulilor de păstrare a produselor alimentare.
Controalele au fost efectuate după ce săptămâna trecută au fost reţinute 16 persoane, dintre care nouă funcţionari din cadrul direcţiilor sectoriale de educaţie, fiind bănuite de trucarea licitaţiilor la procurarea produselor alimentare pentru şcolile şi grădiniţele din Chişinău, fapt care a dus la livrarea unor produse necalitative în aceste instituţii. Au existat şi cazuri în care copiii au ajuns la spital cu intoxicaţii.