Nereguli în taberele municipale

Medicamente cu termenul expirat, prea multe paturi într-o cameră sau lipsa stingătoarelor sunt neregulile depistate în unele tabere municipale. O comisie instituită prin dispoziția viceprimarului capitalei a verificat în perioada 13-16 iunie cabinetele medicale, procesul educațional, starea antiincediară, dar și starea medico-sanitară din tabere, transmite IPN.

Șeful Direcției municipale sănătate, Mihai Moldovanu, a declarat la ședința operativă de la Primărie că în cadrul verificărilor s-a constatat că nu în toate cabinetele medicale a fost actualizată schema de înștiințare în caz agravare a situației epidemiologice, în caz de intoxicații alimentare în grup sau alte stări excepționale. În unele cabinete au fost depistate medicamente cu termenul de valabilitate expirat.

S-a constatat că nu toate taberele sunt dotate cu stingătoare, iar în altele acestea nu sunt amplasate în locuri vizibile și ușor accesibile. La fel, s-a constat că nu toți educatorii cunosc modalitatea de utilizarea a mijloacelor primare de intervenție. De asemenea, nu în toate instituțiile panourile antiincendiare amenajate conform cerințelor. Lipsesc panourile cu numărul de urgență 901.

Mihai Moldovanu a menționat că la taberele unde sunt căsuțe de tip vechi, lipsește a doua cale de evacuare. În unele căsuțe sunt prea multe paturi. De exemplu într-un spațiu de 35-40 de metri sunt 20 de copii, astfel fiind blocată calea de evacuare.

Despre toate situațiile neconforme au fost informați administratorii. Aceștia urmează să ia măsuri în acest sens, iar în procesul de monitorizare se va verifica dacă neregulile au fost înlăturate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.