Negocierile în formatul 5+2 vor fi reluate în format oficial
Negocierile politice oficiale în format 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean vor fi reluate. Decizia a fost aprobată astăzi, 22 septembrie, în cadrul consultărilor de la Moscova, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Guvernului de la Chişinău.
Guvernul Republicii Moldova salută decizia şi menţionează că aceasta reprezintă rezultatul logic al eforturilor depuse de către toţi participanţii la proces pe parcursul ultimilor doi ani. „În mod special, remarcăm acţiunile mediatorilor şi observatorilor din partea Federaţiei Ruse, Ucrainei, OSCE, UE şi SUA, contactele din cadrul aşa-numitei diplomaţii de fotbal, recenta conferinţă sub egida OSCE, precum şi eforturile Guvernului german privind consolidarea măsurilor de încredere în procesul de reglementare a problemei transnistrene”, se spune în comunicat.
Guvernul Republicii Moldova îşi exprimă aprecierea vizavi de toţi actorii implicaţi pentru dedicaţia şi spiritul de iniţiativă manifestat în acest sens, reiterează caracterul prioritar al procesului de reintegrare teritorială şi reafirmă angajamentul de a continua eforturile în sensul identificării unei soluţii paşnice şi durabile pentru reglementarea definitivă a acestui conflict.
Următoarea întrevedere în format 5+2, data căreia va fi stabilită pe parcurs, va fi dedicată principiilor şi agendei negocierilor în format oficial pentru reglementarea problemei transnistrene.