Negociem cu Banca Mondială un proiect pentru dezvoltarea zootehniei, Igor Dodon

Autoritățile negociază cu Banca Mondială un proiect de câteva zeci de milioane de dolari pentru dezvoltarea zootehniei în Republica Moldova. Președintele Igor Dodon a spus, în cadrul unei noi ediții a emisiunii „Președintele răspunde”, că proiectul investițional urmărește revenirea la fermele mari, specializate, pentru ca materia primă necesară, laptele, să nu mai fie importat, transmite IPN.

„Noi avem o problemă, nu avem materie primă. Nu avem laptele în cantitățile de care avem nevoie. Doar în baza laptelui colectat de la oameni nu o să rezolvăm problema. Noi trebuie să revenim la fermele mari”, a spus șeful statului.

Răspunzând la întrebarea unui cetățean: „Când se va mări prețul unui litru de lapte colectat de la oameni”, Igor Dodon a spus că se examinează mecanismul care este în alte țări, când statul subvenționează o parte din cheltuielile pentru laptele colectat. „De exemplu, el costă 5-6 lei per litru, 1 leu sau 2 lei să dea statul la procurare. Dacă nu subvenționăm, nu are nici un sens. Un litru de lapte costă mai puțin decât un litru de apă”, a spus președintele.

Răspunzând la o altă întrebare, a unui locuitor al municipiului Soroca, care atenționează că localitatea riscă o „catastrofă ecologică” din cauza lipsei stației de epurare, Igor Dodon a dat asigură că în acest an va începe rezolvarea problemei. Potrivit președintelui, la această etapă sunt câțiva parteneri care vor să vină cu granturi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.